Aproape 8.000 de documente noi din Dosarul Epstein, publicate de Departamentul american al Justiţiei

0
0
Publicat:

Aproape 8.000 de documente noi din scandalul Epstein erau disponibile marţi, 23 decembrie, pe site-ul Departamentului american al Justiţiei.

Departamentul, obligat prin lege să publice dosarul Epstein/FOTO: Department of Justice
Departamentul, obligat prin lege să publice dosarul Epstein/FOTO: Department of Justice

Aceste fişiere noi conţin sute de înregistrări video sau audio - inclusiv imagini de supraveghere din august 2019, când infractorul sexual newyorkez Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula în care era încarcerat, scrie News.ro.

Între fişiere se află, de asemenea, transcrieri ale unor auudieri, dosare FBI şi ale Departamentului Justiţiei, e-mailuri şi articole de presă.

Departamentul Justiţiei a fost obligat prin lege să publice dosarul Epstein şi dosarul complicei sale Ghislaine Maxwell până la 19 decembrie.

Însă departamentul a anunţat că, din cauza volumului mare de materiale, urmează să le publice treptat, pentru a cenzura detalii despre persoane care apar în ele.

Duminică, o fotografie cu președintele american Donald Trump, care fusese eliminată din arhiva de documente legate de Jeffrey Epstein publicate de Departamentul Justiției, a fost repusă online.

„În urma analizei, s-a stabilit că nu există dovezi potrivit cărora vreo victimă a lui Epstein ar fi prezentă în fotografie, iar aceasta a fost republicată fără nicio modificare sau redactare”, a transmis Departamentul Justiției, duminică, pe platforma X.

Vineri, Departamentul american al Justiţiei a publicat sute de mii de documente provenind din ancheta cu privire la infractorul sexual Jeffrey Epstein.

Însă, a doua zi, cel puţin 16 fişiere nu mai puteau fi accesate.

Între aceste documente dispărute se află imagini ale unor picturi reprezentând femei nud şi o fotografie în care Donald Trump apare alături de Epstein, Melania Trump şi Ghislaine Maxwell, o veche asociată a infractorului.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite