Alegeri SUA 2016. Speriaţi de o eventuală victorie a lui Donald Trump, tot mai mulţi americani caută pe Google o destinaţie pentru emigrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insula Capul Breton, o posibilă destinaţie pentru cei care vor să fugă din America lui Trump FOTO cbiftrumpwins.com
Insula Capul Breton, o posibilă destinaţie pentru cei care vor să fugă din America lui Trump FOTO cbiftrumpwins.com

Victoriile înregistrate de excentricul miliardar Donald Trump în cursa pentru obţinerea nominalizării taberei republicane la alegeri prezidenţiale din 8 noiembrie îi îngrijorează pe tot mai mulţi americani, care caută pe Google o destinaţie pentru emigrare, scrie Courrier International.

Donald Trump a câştigat în zece din cele 15 state în care au avut loc alegeri primare republicane şi 336 de delegaţi din cei 1.237 necesari pentru obţinerea nominalizării taberei sale la cursa finală pentru Casa Albă.

Îngrijoraţi de un eventual succes al lui Trump, care vorbeşte cu nonşalanţă despre ridicarea unui gard la graniţa dintre SUA şi Mexic şi citează cu lejeritate din fostul lider fascist italian Benito Mussolini, tot mai mulţi americani au început să caute pe Google unde să emigreze, destinaţia favorită fiind Canada.

Acest fenomen a fost constatat mai ales după alegerile de „SuperTuesday“, în cadrul cărora Donald Trump a câştigat în şapte din cele 11 state în care au avut loc alegeri primare republicane.

„Spre miezul nopţii, căutările au crescut cu 1.150% (în comparaţie cu media zilei, n. red.), după care s-au stabilizat la plus 500% în orele următoare“, potrivit mashable.com.

„Trenul lui Trump se îndreaptă din ce în ce mai repede către Casa Albă şi unii americani vor să coboare“, menţionează site-ul citat, subliniind că cea mai mare parte din căutări a fost înregistrată în Massachusetts, un stat situat relativ aproape de provincia canadiană Québec şi în care Donald Trump a obţinut 49% din voturi în tabăra republicană.

Sesizând amploarea fenomenului, tabloidul New York Daily News a publicat un „ghid de fugă din America preşedintelui Trump“.

În acelaşi spirit, o mică insulă canadiană a devenit celebră după lansarea unei iniţiative de găzduire a americanilor care vor să fugă din America lui Trump.

„Salutare, americani! Donald Trump ar putea să ajungă preşedintele ţării voastre. Dacă se va întâmpla aşa ceva şi veţi decide să conduceţi cu viteză, pot să vă sugerez Insula Capul Breton“, a scris prezentatorul de radio Rob Calabrese pe site-ul cbiftrumpwins.com, deschis recent.

Gluma prezentatorului de radio canadian, care locuieşte pe această insulă din Oceanul Atlantic, a fost luată în serios de americani.

„A primit atât de multe întrebări încât a fost nevoit să dezvolte site-ul pentru a oferi mai multe informaţii despre condiţiile de emigrare, de locuit şi despre şcoli“, transmite National Public Radio Boston în emisiunea Here&Now.

„Pierdem câte o mie de persoane în fiecare an“, şi-a explicat iniţiativa Rob Calabrese.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite