VIDEO Guvernatorul regiunii Kemerovo a demisionat după incendiul soldat cu 64 de morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul regiunii Kemerovo, Aman Tuleiev, a demisionat, duminică, la o săptămână după incendiul devastator de la un centru comercial, soldat cu 64 de morţi, relatează rt.com.

Tuleiev, care era guvernator din 1997, fiind reales de patru ori, i-a prezentat demisia preşedintelui rus Vladimir Putin. Mandatul său de guvernator era valabil până în 2020.

„Consider că este decizia corectă, pentru că este imposibil din punct de vedere moral să rămân în postul de guvernator purtând o astfel de povară. Am făcut tot ce am putut. M-am întâlnit cu familiile celor decedaţi, am încercat să rezolv problema ajutorului pentru acestea. Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat. Însă trebuie să mergem mai departe. Să trăim şi să menţinem vie amintirea celor pe care i-am pierdut“, a spus Tuleiev într-un mesaj video.

La 25 martie, flăcările au cuprins centrul comercial Winter Cherry din Kemerovo, în incendiu murind 64 de persoane, majoritatea copii.

Discursul lui Tuleiev cu prilejul prezentării demisiei

Tragedia a fost urmată de un val de proteste în Kemerovo şi în alte oraşe din Rusia. Manifestanţii au cerut dreptate pentru victim şi pentru familiile lor, demisia autorităţilor locale şi judecarea celor responsabili.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite