Șeful diplomației de la Phenian, în vizită în Rusia. Generali nord-coreeni, aşteptaţi să inspecteze frontul rus din Ucraina
0Agenția centrală de știri din Coreea de Nord a transmis că o delegație condusă de ministrul de externe Choe Son Hui a plecat luni în Rusia, dar nu a specificat scopul vizitei.

Anunțul vizitei lui Choe a venit la câteva ore după ce Pentagonul a transmis că Coreea de Nord a trimis aproximativ 10.000 de soldați în Rusia și că se așteaptă ca aceste trupe să ajungă pe frontul din Ucraina în „următoarele câteva săptămâni”.
Liderii sud-coreeni și occidentali au declarat în ultimele zile că sunt îngrijorați că implicarea nord-coreeană ar putea prelungi agresiunea Rusiei în Ucraina și că Moscova ar putea oferi în schimb tehnologie pentru programul de arme nucleare al Coreei de Nord.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh, a declarat că unii dintre soldații nord-coreeni s-au apropiat deja de Ucraina și se crede că se îndreaptă spre regiunea de frontieră Kursk, unde Rusia luptă să respingă o incursiune ucraineană.
Avertismentul SUA
SUA a mai transmis că nu vor impune noi limite asupra utilizării de către Ucraina a armelor americane dacă Coreea de Nord se alătură războiului Rusiei.
Ucraina nu va avea noi restricţii privind utilizarea armelor americane împotriva forţelor nord-coreene în cazul în care acestea ar intra în luptă împotriva forţelor ucrainene, a declarat luni Pentagonul, care a estimat că 10.000 de soldaţi nord-coreeni au fost desfăşuraţi în estul Rusiei pentru antrenamente, relatează Reuters.
„O parte dintre aceşti soldaţi s-au apropiat deja de Ucraina şi suntem din ce în ce mai îngrijoraţi că Rusia intenţionează să folosească aceşti soldaţi în luptă sau pentru a sprijini operaţiunile de luptă împotriva forţelor ucrainene în regiunea rusă Kursk, în apropierea graniţei cu Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat anterior luni că unităţi militare din Coreea de Nord au fost desfăşurate în regiunea Kursk din Rusia, pe care forţele ucrainene au cucerit-o într-o ofensivă surpriză în vară.
Singh a refuzat însă să confirme prezenţa forţelor nord-coreene în Kursk. „Este probabil ca acestea să se deplaseze în acea direcţie spre Kursk. Dar nu am mai multe detalii încă”, a declarat Singh.
Generali de rang înalt din Coreea de Nord ar urma să viziteze linia frontului
Serviciile secrete din Coreea de Sud au aflat că mai mulţi generali de rang înalt din Coreea de Nord ar urma să viziteze linia frontului din Ucraina, acolo unde trupele ruse luptă împotriva forţelor ucrainene.
Informaţia a fost făcută publică marţi de către parlamentarul sud-coreean Lee Seong-kweun, după o informare primită de la Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) al Coreei de Sud, conform AFP.
„Serviciul Naţional de Informaţii analizează posibilitatea ca generali militari nord-coreeni de rang înalt să meargă în zonele de pe linia frontului", a declarat Lee Seong-kweun, potrivit unei transcrieri obţinute de agenţia de presă AFP.
Vizita ar marca o nouă etapă în apropierea dintre Rusia şi Coreea de Nord, două ţări care şi-au întărit legăturile militare în ultimul timp. Prezenţa generalilor nord-coreeni pe front ar putea sugera că Phenianul este interesat să observe direct modul în care se desfăşoară conflictul şi să înveţe din experienţa militară rusă.
Parlamentarii nu au oferit niciun calendar, dar comentariile vin în contextul în care NATO a confirmat trimiterea de trupe de către Phenian în Rusia şi a declarat că unităţi militare au fost desfăşurate în regiunea Kursk din Rusia, la graniţa cu Ucraina, notează Reuters.
Armata rusă preda terminologie militară trupelor nord-coreene, a declarat Park Sun-won, membru al unei comisii parlamentare.
După ce au negat inițial afirmațiile privind desfășurarea de trupe nord-coreene, Phenianul și Moscova au adoptat o poziție mai vagă și au spus că cele două țări cooperează militar în limitele legislației internaționale. Țările nu au recunoscut însă în mod direct prezența forțelor nord-coreene în Rusia.
Coreea de Nord a fost, de asemenea, acuzată că a furnizat milioane de obuze de artilerie și alte echipamente militare Rusiei pe care să le folosească în războiul din Ucraina. Statele Unite și partenerii săi au spus că, prin implicarea militarilor și proviziilor nord-coreene în războiul contra Ucrainei, Rusia încalcă rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU
Cooperarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord îngrijorează Coreea de Sud. Țara, un important exportator de arme, a oferit ajutor umanitar și alt sprijin neletal Ucrainei și s-a alăturat sancțiunilor economice conduse de SUA împotriva Moscovei.
Până acum însă, autoritățile de la Seul au rezistat apelurilor Kievului și NATO de a furniza arme direct Ucrainei, invocând o politică de lungă durată de a nu furniza arme țărilor implicate în conflicte active.
Însă, săptămâna trecută, guvernul de la Seul și-a nuanțat poziția și nu a exclus posibilitatea de a furniza arme Ucrainei și a transmis că va lua măsuri în replică la cooperarea militară dintre Coreea de Nord și Rusia.