Șefa postului Russia Today anunță că i-a fost interzisă intrarea în Armenia

0
Publicat:

Margarita Simonian, şefa postului de televiziune Russia Today, a transmis, marți, că i-a fost interzis accesul pe teritoriul Armeniei, alături de un important parlamentar rus, relatează, miercuri, Reuters, conform Agerpres.

Margarita Simonian, şefa postului de televiziune Russia Today.
Șefa Russia Today nu mai poate intra pe teritoriul Armeniei. Foto: Arhivă

Lui Konstantin Zatulin, care a fost vreme de mulţi ani un susţinător fervent al Armeniei, i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Armeniei de actualul lider al Armeniei. Şi mie, apropo", se arată în postarea publicată de Simonian pe Telegram. 

Conform presei armene, lui Zatulin, care se află la conducerea unui comitet pentru relațiile cu fostele state sovietice în cadrul Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), i-a fost interzisă intrarea în Armenia din pricina criticilor sale la adresa guvernului condus de premierul Nikol Pașinian. 

Șefa canalului știri rus, de etnie armeană născută în Rusia, apare adesea în presa rusă ca un comentator virulent anti-Occident şi a învinuit frecvent guvernul de la Erevan că nu este suficient de loial Moscovei. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite