Rusia susține că alegerile din România au fost „cel puţin ciudate”. Speculațiile lui Pescov privind implicarea unor țări străine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kremlinul a descris luni alegerile prezidenţiale din România ca fiind „ciudate”, reafirmând că Georgescu, candidatul pro-rus care a câştigat alegerile anulate anul trecut, a fost descalificat în mod nedrept, relatează Reuters.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin FOTO: AFP
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin FOTO: AFP

Kremlinul a descris luni alegerile prezidenţiale din România ca fiind „ciudate”, reafirmând că Georgescu, candidatul pro-rus care a câştigat alegerile anulate anul trecut, a fost descalificat în mod nedrept, relatează Reuters.

Centristul pro-european Nicuşor Dan l-a învins pe rivalul său naţionalist de extremă dreapta în alegerile de duminică în urma reluării votului din 2024, când favoritul Călin Georgescu a fost descalificat din cauza a ceea ce autorităţile române au numit o campanie de influenţă rusă nedeclarată în favoarea sa, scrie News.

Rusia a negat anterior orice implicare în campania lui Georgescu şi a acuzat autorităţile române că l-au interzis din motive politice.

Peskov a comentat şi acest aspect. „Faptul că ţări europene, precum Franţa, Marea Britanie şi Germania, se amestecă în afacerile interne ale altor ţări nu este o noutate”, a acuzat, la rândul său.

„Alegerile au fost cel puţin ciudate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Cunoaştem povestea candidatului care avea cele mai mari şanse de a câştiga. Fără a se obosi să găsească vreo justificare, acesta a fost pur şi simplu eliminat cu forţa din cursă.”

Victoria lui Dan a fost o uşurare pentru politicienii centristi de la Bruxelles, unde există îngrijorarea că furia populară faţă de elitele mainstream cu privire la migraţie şi presiunile asupra costului vieţii ar putea întări sprijinul pentru partidele de extremă dreapta şi eroda unitatea continentului în ceea ce priveşte modul de abordare a Rusiei.

În altă ordine de idei, fondatorul rus al aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a declarat că serviciile de informaţii franceze l-au presat să suprime vocile care îl susţineau pe candidatul de extremă dreapta George Simion, care promisese să pună capăt ajutorului militar acordat Ucrainei.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite