Rusia neagă că ar fi ascuns informaţii despre teroriştii implicaţi în atentatele de la Boston

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Rusia au negat recent acuzaţiile emise în această săptămână de Statele Unite, conform cărora Moscova ar fi ascuns în mod deliberat anumite informaţii despre Tamerlan Ţarnaev, suspectat că ar fi fost la originea atentatelor din Boston, informează AFP.

Ministerul rus al Afacerilor Externe a anunţat că serviciile secrete americane sunt responsabile în cazul în care nu au reuşit să afle la timpul potrivit de iminenţa unui atac.

„Se pare că se încearcă plasarea responsabilităţii pe spatele nostru. Dacă într-adevăr se întâmplă asta, atunci avem de-a face cu o faptă nedemnă. Nu excludem ca, pe fondul campaniei antiruse din Statele Unite, în raport cu evenimentele din Ucraina şi Crimeea, cineva încearcă să absolve serviciile speciale americane, care nu au observat că se pregăteşte un atac terorist”, se notează în comunicatul Ministerului de Externe.

Mai mult, Rusia a precizat că Statele Unite, deşi au primit informaţiile necesare din partea Moscovei, acestea nu le-au examinat în mod judicios.

„Organele competente ruse au transmis colegilor americani, chiar înainte de atentat, concluziile lor despre Ţarnaev, dar, din diferite motive, acestea nu au fost examinate în mod adecvat”, se mai arată în comunicatul Ministerului rus de Externe.

Potrivit unui raport al FBI, citat de publicaţia New York Times, guvernul rus a refuzat să ofere informaţii serviciilor secrete americane despre unul dintre suspecţii atentatelor din Boston, informaţii care ar fi putut să conducă la o supraveghere mai strictă a acestuia înaintea atacurilor.

Rusia a transmis FBI-ului că Tamerlan Ţarnaev, suspectat că ar fi stat la originea atentatelor, era un „adept al islamului radical şi un credincios înfocat”. De asemenea, Moscova a precizat că din 2010, Tamerlan Ţarnaev s-a schimbat profund şi că urmează să părăsească Statele Unite.

Cu toate acestea, FBI a arătat, conform unei investigaţii, că Rusia a refuzat mai multe solicitări de informaţii despre Tamerlan Ţarnaev, care ar fi putut conduce în cele din urmă la evitarea atacurilor.

Tamerlan Ţarnaev, alături de fratele său, Djohar, sunt printre singurii suspecţi de organizarea Atentatelor din Boston, din 15 aprilie 2013, soldate cu moartea a trei persoane şi rănirea a peste 200 de oameni.

Tamerlan Ţarnaev, musulaman de origine cecenă, a fost împuşcat mortal în timp ce încerca să fugă de Poliţia din Boston.


Citeşte şi:

„The Boston Globe“: Autorul atentatelor de la Boston, Tamerlan Ţarnaev, suferea de o boală psihică

O nouă investigaţie jurnalistică asupra vieţii fraţilor acuzaţi de amplasarea bombelor la Maratonul din Boston, în aprilie, a dezvăluit că fratele mai mare ar fi suferit de o boală psihică, relatează revista „Time“.

Autorităţile americane cer pedeapsa cu moartea pentru Djohar Ţarnaev

Procurorii americani au anunţat joi că vor cere pedeapsa cu moartea pentru Djohar Ţarnaev, acuzat că împreună cu fratele său Tamerlan au pus la cale şi executat dublul atentat de la Maratonul din Boston, în 2013, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi, relatează BBC.

Avocaţii lui Djohar Ţarnaev: FBI voia să îl recruteze pe Tamerlan Ţarnaev

Apărarea acuzatului în atentatul de la maratonul din Boston din 2013, Djohar Ţarnaev, afirmă că FBI îi propusese fratelui său, Tamerlan, să devină informator în cadrul comunităţii cecene şi musulmane, relatează AFP.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite