Rusia mobilizează 170.000 de soldați în estul Ucrainei, Kievul lovește rafinăriile rusești. Zelenski: „Situația în Pokrovsk este dificilă”

0
Publicat:

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Rusia a desfășurat aproximativ 170.000 de militari în regiunea Donețk, în încercarea de a cuceri orașul Pokrovsk. În paralel, Kievul susține că a atacat peste 160 de instalații petroliere din Rusia de la începutul anului.

Pagube în Sumî. FOTO: AFP
Pagube în Sumî. FOTO: AFP

Președintele ucrainean Zelenski a declarat vineri că forțele ruse încearcă să cucerească orașul Pokrovsk, din estul Ucrainei, unde luptele sunt extrem de intense. Potrivit acestuia, aproximativ 170.000 de soldați ruși au fost trimiși în zonă.

„Situația în Pokrovsk este dificilă”, a recunoscut Zelenski, respingând totodată afirmațiile recente ale Rusiei potrivit cărora orașul ar fi complet încercuit. Liderul ucrainean a admis că unele unități ruse au pătruns în oraș, însă a subliniat că trupele ucrainene „le elimină treptat”.

„Sunt ruși în Pokrovsk. Ei sunt distruși treptat, pentru că trebuie să ne protejăm oamenii”, a declarat Zelenski într-o conferință de presă la Kiev.

În aproape patru ani de la declanșarea invaziei la scară largă, Ucraina a fost nevoită de mai multe ori să se retragă din anumite zone pentru a evita pierderi semnificative de trupe, deoarece armata rusă este mult mai numeroase.

Între timp, Vladimir Putin a susținut că forțele sale „înregistrează progrese semnificative” pe câmpul de luptă, deși a recunoscut că înaintarea este „lentă și costisitoare”, referindu-se la oameni și echipamente. Putin ar încerca să convingă Statele Unite că Ucraina nu mai poate rezista în fața superiorității militare ruse, dar refuză în același timp orice compromis privind obiectivele de război ale Moscovei.

Ucraina lovește rafinăriile rusești

Kievul continuă să lovească ținte strategice de pe teritoriul rus pentru a perturba lanțurile logistice ale armatei ruse. Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasyl Maliuk, a declarat că, de la începutul anului, Ucraina a efectuat peste 160 de atacuri cu rază lungă asupra instalațiilor de extracție și rafinare a petrolului din Rusia.

În lunile septembrie și octombrie au fost înregistrate 20 de lovituri asupra acestor obiective, susține Maliuk. El afirmă că atacurile au dus la o scădere cu 20% a produselor petroliere pe piața internă rusă și au blocat temporar 37% din capacitatea de rafinare a țării. Aceste informații nu au putut fi verificate independent, notează EuroNews.

Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei a adăugat că, în cursul acestui an, Ucraina a distrus aproape jumătate din sistemele rusești de apărare aeriană Pantsir, folosite pentru interceptarea dronelor. De asemenea, el a afirmat că, anul trecut, forțele ucrainene au reușit să distrugă pe teritoriul Rusiei una dintre rachetele hipersonice Oreshnik, prezentate de Putin ca fiind „invulnerabile”.

Racheta ar fi fost lovită la poligonul militar Kapustin Yar, în apropiere de Marea Caspică, la aproximativ 500 de kilometri de granița cu Ucraina.

Civilii, tot mai afectați de război

În același timp, atacurile rusești asupra infrastructurii ucrainene continuă. Dronele ruse au lovit vineri noapte blocuri de locuințe din orașul Sumî, rănind 11 persoane, printre care patru copii. Alte atacuri au vizat infrastructura energetică din regiunea Odesa.

Potrivit ONU, în 2025 a fost o creștere de 30% a numărului de victime față de anul precedent. Coordonatorul umanitar al ONU pentru Ucraina, Matthias Schmale, a avertizat că atacurile constante asupra instalațiilor energetice, combinate cu prognozele unei ierni mult mai reci, ar putea provoca o criză umanitară majoră.

„Distrugerea capacităților de producție și distribuție a energiei, chiar la începutul iernii, afectează direct populația civilă și reprezintă o formă de teroare”, a declarat Schmale.

Totodată, fondurile disponibile pentru operațiunile umanitare ale ONU în Ucraina au scăzut dramatic, de la peste 4 miliarde de dolari în 2022, la doar 1,1 miliarde în acest an.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite