Rusia acuză Ucraina că s-a retras din negocieri „la ordinul” SUA
0Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, a acuzat Ucraina că s-a retras din negocierile de pace din martie cu Rusia „la ordinul" SUA, chiar când se ajunsese la „un echilibru foarte, foarte dificil" între Kiev şi Moscova.

„Textul era de fapt gata (...). Şi apoi, brusc, partea ucraineană a dispărut de pe radar, a declarat că nu mai vrea să continue negocierile", a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov. Acesta a continuat, precizând că „o asemenea respingere a acordurilor deja convenite a avut loc în mod clar la ordinul Washingtonului".
Miercuri, preşedintele în exerciţiu al CEDEAO (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest), Umaro Sissoco Embalo (Guineea Bissau), a declarat la Kiev că Vladimir Putin, pe care l-a vizitat cu o zi înainte, „şi-a exprimat ideea că este gata să negocieze cu preşedintele Zelenski".
Peskov a fost întrebat despre acest aspect și a precizat că Rusia este pregătită „să-şi garanteze interesele la masa negocierilor".
„Noi le dorim, dar în acest caz concret vorbim despre o reticenţă totală din partea Ucrainei", a spus el, precizând că „nu a existat un mesaj specific" în plus de la preşedinţia ucraineană.
Volodimir Zelenski a respins rapid orice posibilitate de discuţii cu Moscova, denunţând „retorica pregătită" a lui Vladimir Putin.
El a fost şi mai categoric la sfârşitul lunii septembrie, asigurând că Ucraina nu va negocia cu Rusia atât timp cât Vladimir Putin este preşedinte.
Discuţiile dintre Kiev şi Moscova s-au blocat din martie, ambele părţi dând vina una pe alta pentru impas, scrie Agerpres.