Războiul şi mai rece: ExxonMobil a suspendat colaborarea cu Rosneft pentru exploatarea ţiţeiului şi gazelor din zona arctică
0Gigantul american ExxonMobil nu va mai colabora cu ruşii de la Rosneft pentru explorarea şi exploatarea hidrocarburilor tradiţionale şi neconvenţionale din zona arctică. Afacerea prin care s-a încheiat acest parteneriat, în 2011, a fost numită „a secolului”, cu o valoare de până la 500 de miliarde de dolari.
ExxonMobil, unul dintre cei mai mari producători mondiali de petrol, a suspendat parteneriatul cu compania rusă de stat Rosneft din cauza sancţiunilor impuse de Washington Rusiei ca urmare a agresiunii acesteia în Ucraina, transmite cotidianul rus „Kommersant” în ediţia tipărită de luni.
Rosneft şi directorul acesteia, Igor Sechin, se află de câteva luni pe „lista neagră” a persoanelor şi a entităţilor cu care nicio compania sau cetăţean american nu are voie să facă afaceri. În ciuda asigurărilor repetate de ambele părţi că sancţiunile nu vor afecta parteneriatul pentru exploatarea zonei considerată cea mai bogată în resurse nedovedite din lume, afacerea a fost suspendată de partea americană, transmite presa rusă, fără a cita surse din cadrul Exxon.
Specialiştii estimează că resursele ascunse în zona arctică sunt comparabile cu cele dovedite ale Arabiei Saudite, în prezent cel mai mare producător de petrol din lume.
Anunţul vine la doar câteva zile după ce ExxonMobil şi Rosneft au anunţat împreună că au finalizat cu succes primele forări de explorare într-un perimetru petrolifer din Marea Kara.
La începutul acestei luni, Exxon a anunţat că a obţinut o amânare de 14 zile din parte Trezoreriei pentru a putea continua lucrările la platformă din Marea Kara, însă că trebuia să obţină un nou permis în acest sens. Acum, potrivit cotiidianului rus, compania americană nu a obţinut permisul de la autorităţi.
Niciuna dintre cele două companii nu a confirmat informaţia atunci când a fost contactată de jurnaliştii agenţiei de ştiri Reuters.
Afacerea secolului
Afacerea numită „a secolului” s-a încheiat acum trei ani în casa de vacanţă din Soci a lui Vladimir Putin. Atunci, ExxonMobil şi Rosneft – cele mai mari companii petroliere din lume - puneau la bătaie 500 de miliarde de dolari, iar americanii şi ruşii îşi promiteau unii altora că vor explora, exploata şi împărţi perimetrele şi rezervele de gaze şi petrol - naturale şi din şisturi - din zona arctică. Practic, americanii au câştigat astfel regiunea considerată una dintre cele mai bogate în rezerve tradiţionale şi neconvenţionale din lume – iar asta în contextul în care discuţiile despre epuizarea resurselor dovedite sunt tot mai aprinse.
De cealaltă parte, ruşii profită de pe urma experienţei americanilor în exploatarea gazelor de şist, domeniu în care Rusia nu a înregistrat avansuri până acum. În momentul de faţă, producţia realizată de Exxon în Siberia reprezintă doar 1,5% din totalul companiei, dar asigurarea resurselor din zona arctică este esenţială pentru viitorul ei – şi pentru cel al sectorului energetic american.
ExxonMobil nu este singurul gigant mondial care riscă multe în cazul unor sancţiuni aplicate asupra Rusiei. BP – fostă British Petroleum – deţine 19,6% din Rosneft. Participaţia îi aduce, în medie, profituri de patru miliarde de dolari anual. Italienii de la Eni şi norvegienii de la Statoil colaborează cu Rosneft pentru a-şi asigura câteva perimetre în zona arctică. Compania anglo-daneză Royal Dutch Shell şi cea franceză Total au încheiat acorduri pentru exporturile de gaze naturale lichefiate din Rusia.