Putin va merge în Kârgâzstan. Este prima vizită în străinătate după mandatul de arestare emis de CPI

0
Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin este aşteptat la mijlocul lunii octombrie în Kârgâzstan, au anunţat miercuri autorităţile de la Bişkek, transmite AFP, notând că vizita va fi prima în străinătate a liderului rus după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare împotriva sa.

Vladimir Putin va merge în Kârgâzstan FOTO Shutterstock
Vladimir Putin va merge în Kârgâzstan FOTO Shutterstock

"La invitaţia preşedintelui Kârgâzstanului, Sadir Japarov, la 12 octombrie, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, va efectua o vizită oficială în ţară", a transmis agenţia oficială Kabar, citând un responsabil al administraţiei prezidenţiale a acestui stat aliat al Moscovei, anunță Agerpres.

Vladimir Putin va participa la 13 octombrie la Bişkek la o reuniune a liderilor Comunităţii Statelor Independente (CSI, ce grupează mai mute republici ex-sovietice), precum şi la o gală cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la deschiderea unei baze militare ruse în Kârgâzstan.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunţase la sfârşitul lunii septembrie că preşedintele rus urmează să efectueze o vizită în acest stat central-asiatic, însă nu precizase data.

Vizita va fi prima a lui Putin în străinătate după ce Curtea Penală Internaţională a emis în primăvară un mandat de arestare împotriva sa sub acuzaţia de deportare de copii din Ucraina, ceea ce îi limitează deplasările internaţionale. Din acest motiv, preşedintele rus a fost nevoit să renunţe să se deplaseze la summitul BRICS desfăşurat în Africa de Sud în august.  

Kremlinul consideră „greşită” decizia Armeniei de a ratifica aderarea la Curtea Penală Internaţională

Kremlinul a calificat marţi, 3 octombrie 2023, drept „greşită" decizia Armeniei, aliat istoric al Moscovei, de a ratifica aderarea la Curtea Penală Internaţională (CPI), o instanţă care a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, informează AFP, citată de Agerpres.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Ne îndoim că aderarea Armeniei la Statutul de la Roma ar fi corectă din punct de vedere al relaţiilor bilaterale. Continuăm să credem că este vorba de o decizie greşită", a declarat Peskov.

Dmitri Peskov a precizat că Armenia nu are „nimic mai bun" decât alianţa cu Moscova, deși relaţiile cu Erevan s-au degradat considerabil în ultimele luni pe fondul înfrângerii separatiştilor armeni de către Azerbaidjan în Nagorno-Karabah.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite