Putin îl primește pe Erdogan la Soci: Liderul rus susține că este „deschis” la discuții asupra acordului cerealelor

0
Publicat:

Liderul rus Vladimir Putin i-a spus luni omologului său turc Recep Tayyip Erdogan că este „deschis la discuţii” despre acordul privind cerealele, pe care Ankara încearcă să-l relanseze după retragerea Rusiei, la 17 iulie.

Putin (dreapta) și Erdogan dând mâna înainte de întrevederea de la Soci FOTO EPA-EFE
Putin (dreapta) și Erdogan dând mâna înainte de întrevederea de la Soci FOTO EPA-EFE

„Ştiu că intenţionaţi să ridicaţi problema acordului privind cerealele. Suntem deschişi la discuţii”, i-a spus Putin lui Erdogan la Soci, un oraş de pe coasta Mării Negre, în sudul Rusiei, înaintea unei întrevederi între cei doi lideri de stat.

Putin l-a primit luni în vizită pe Erdogan la Soci, acordul privind transportul cerealele ucrainene pe Marea Neagră fiind pe agenda de discuţii, transmite Agerpres, care citează AFP și Reuters.

La rândul său, Erdogan a promis, la sosirea la Soci, că va face un anunţ „foarte important” privind exporturile de cereale după întâlnirea sa cu Putin.

„Cred că mesajul pe care îl vom transmite la conferinţa de presă de după întâlnirea noastră va fi foarte important pentru lume, în special pentru ţările africane în curs de dezvoltare”, a spus liderul turc.

Erdogan a jucat anterior un rol semnificativ în a-l convinge pe Putin să încheie acordul, care a fost în vigoare timp de aproape un an.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite