Putin denunță „ambiția de hegemonie” americană înainte de Adunarea Generală a ONU

0
Publicat:

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a primis marți că va continua politica externă „suverană” și a denunțat ambiția de „hegemonie” americană, înainte de Adunarea Generală a ONU, marcată în acest an de războiul din Ucraina.

Foto Profimedia
Foto Profimedia

Rusia este reprezentată la New York de ministrul de externe Serghei Lavrov și niciun discurs al lui Vladimir Putin nu este prevăzut la Adunarea Generală a ONU anul acesta, în contextul intervenţiei ruse în Ucraina, condamnată pe scară largă în lume.

Însă, primind marţi la Moscova scrisorile de acreditare din partea unor ambasadori străini recent sosiţi, şeful statului rus a susţinut un discurs ce ar fi putut avea loc în cadrul celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, scrie AFP.

„Evoluţia spre multipolaritate se loveşte din păcate de rezistenţa celor care încearcă să-şi păstreze un rol hegemonic în treburile lumii şi să controleze totul: America Latină, Europa, Asia şi Africa", a declarat Putin într-o aluzie voalată la Washington, scrie Agerpres.

„Trebuie spus că cei care deţin hegemonia se descurcă destul de bine de ceva timp, dar acest lucru nu poate continua la nesfârşit. Nu este posibil", a adăugat el.

Noi, Rusia, nu ne vom abate de la traiectoria noastră suverană. În calitate de membru permanent la Consiliul de Securitate al ONU, avem intenţia să promovăm mai mult o agendă internaţională unificatoare (...) şi să contribuim la reglementarea unor grave crize regionale", a subliniat preşedintele rus, care a lansat în februarie trupele sale asupra Ucrainei vecine.

De asemenea, acesta a precizat că  „plecând de la aceste principii va vorbi Rusia în deschiderea celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU".

Declaraţiile lui Putin vin în contextul în care există o criză deschisă între Rusia şi Occident, în special din cauza invaziei din Ucraina.

În timpul unui summit regional asiatic de săptămâna trecută, Vladimir Putin a evocat rolul în creştere al unor „noi centre de putere", precum China, India şi Rusia.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite