Principalul propagandist al lui Putin avertizează despre pericolul unui război civil în Rusia VIDEO

0
Publicat:

Vladimir Soloviov este același care a amenințat România cu un atac cu „arme nucleare tactice”.

Vladimir Soloviov
Vladimir Soloviov

Cel mai important realizator pro război al televiziunii de stat, Vladimir Soloviov, a avertizat despre posibilitatea unui ”război civil”,  într-un videoclip pe care l-a postat pe rețelele de socializare.

El i-a îndemnat pe luptătorii Wagner să renunțe.

 „Nu suntem noi ruși? Nu ne iubim Patria Mamă? Oare chiar ne lăsăm să pierdem țara prin lupte interne?”, a spus Soloviov, în ceea ce reprezintă o prima reacție a uneia dintre vocile puternice favorabile Kremlinului.

Vladimir Soloviov este același care a amenințat România cu un atac cu „arme nucleare tactice”.

Declarația, făcută la emisiunea sa de la postul TV Rossia-1, vine după ce au apărut informații că piloții ucraineni ar putea fi antrenați în România să piloteze avioane F-16. „Înseamnă că România nu va mai fi. Înseamnă că România va trebui atacată cu arme nucleare tactice”, a spus Soloviov. Politico a scris că mai multe țări occidentale consideră România o posibilă locație pentru a antrena piloți ucraineni pentru avioanele de luptă F-16.

Nu este singura amenințare lansată de ruși la adresa României, în ultima săptămână. 

 Guvernatorul prorus al regiunii Herson a amenințat joi că rușii vor arunca în aer podul Galați-Giurgiulești, cu o lungime de 125 de metri, care asigură legătura cu orașul Galați. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite