Șase soldați ruși care au dezertat din armată au primit vize temporare în Franța
0Șase soldați ruși care au fugit de războiul din Ucraina au primit vize temporare în Franța unde au solicitat azil politi, în ceea ce activiștii pentru drepturile omului descriu ca fiind primul caz important în care un grup de dezertori este admis într-o țară UE, relatează The Guardian.
Bărbații au ajuns la Paris cu zboruri separate în ultimele luni, după ce inițial au fugit în Kazahstan în 2022 și 2023, potrivit unei organizații care oferă asistență soldaților fugari și a relatărilor dezertorilor.
„Când am aterizat în Franța, a fost prima dată când am putut respira. Am avut un sentiment de calm și libertate ... ce era mai rău am lăsat în urmă”, a declarat Alexander, un fost soldat cu contract, care a dezertat în vara anului 2023, într-un interviu pentru The Guardian.
Printre cei cărora li s-au acordat vize temporare se numără bărbați care au luptat în războiul împotriva Ucrainei, dar și recruți și ofițeri care au reușit să evite să fie trimiși pe linia frontului.
„Este pentru prima dată când o țară din UE lasă să intre un grup de dezertori care nu aveau documente de călătorie sau pașapoarte străine”, a declarat Ivan Chuviliaev, purtător de cuvânt al Go By The Forest, un grup care ajută soldații ruși să dezerteze și care a lucrat la cazul celor șase soldați.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, zeci de mii de soldați ruși au dezertat sau au refuzat ordinele de luptă, spun activiștii pentru drepturile omului și grupurile care ajută soldații să fugă.
Deși UE și statele sale membre au discutat public despre oferirea de azil dezertorilor ruși, nu s-a ajuns la nicio decizie.
Neputând călători în Europa și confruntându-se cu perspectiva unei încarcerări pe termen lung acasă, majoritatea dezertorilor au fugit în țările care se învecinate Rusiei, precum Armenia și Kazahstan, unde puteau intra fără pașaport, dar de unde nu aveau posibilitatea de a călători mai departe.
„În Kazahstan, nu te poți simți niciodată în siguranță; trebuie să ții capul plecat”, a declarat Alexander, care a povestit cum a trăit fără o cartelă SIM sau un cont bancar pentru a nu fi urmăriy de Rusia. Din Kazahstan, Alexander a început să administreze un canal anonim pe YouTube, unde îndemna alți soldați să dezerteze.
„Decizia Franței este rezultatul unei ample colaborări între autoritățile franceze și un grup de organizații pentru drepturile omului”, a declarat Chuviliaev, a cărui organizație a ajutat peste 2.000 de soldați să fugă în străinătate.
„Sperăm că acest lucru marchează începutul astfel încât mai mulți dezertori să fie lăsați să intre în Europa”, a adăugat el.
Chuviliaev a subiniat că fiecare dintre dezertori a fost verificat meticulos timp de luni de zile pentru a proba „poziția puternică și consecventă împotriva războiului” înainte de a fi lăsat să intre în Franța.
„Înțelegem că există temeri în Occident că unii ar putea să nu fie cine spun că sunt”, a spus el.
Portalul independent Mediazona a relatat că autoritățile au inițiat cel puțin 7.400 de procese în ultimii doi ani împotriva soldaților ruși acuzați că și-au abandonat unitățile fără permisie.
Rusia a urmărit dezertorii ascunși în străinătate, făcând presiuni asupra țărilor de pe orbita sa geopolitică să îi predea. În decembrie 2022, Kazahstanul l-a deportat pe un ofițer de informații rus, Mihail Zhilin, care dezertase. În martie 2023, un tribunal rus l-a condamnat pe acesta la șase ani și jumătate de închisoare.