Noul front al lui Putin: provocări la porțile Europei
0După întâlnirile recente din Alaska și Beijing, Rusia pare să-și fi regăsit încrederea de a privi dincolo de Ucraina. Spre Europa.
Este un scenariu familiar: înainte de invazia Ucrainei, Rusia a pus în scenă o serie de provocări menite să prezinte Moscova drept victima unui regim de la Kiev devenit agresor. Așa cum, pe 21 februarie 2022, Ministerul rus al Apărării anunța, cu un aer de gravitate calculată, că două transportoare blindate ale armatei ucrainene ar fi pătruns în regiunea Rostov, unde ar fi fost „neutralizate”. O minciună prost croită, care n-a convins pe nimeni — nici măcar pe cei care o difuzau.
Astăzi, la aproape patru ani de la acel moment, Europa este din nou teatrul unor mișcări tulburi. În ultimele zile, NATO și UE au fost ținta unei serii de provocări coordonate: 19 drone rusești de recunoaștere au survolat spațiul aerian polonez; trei avioane MiG, folosite frecvent pentru lansarea rachetelor Kinzhal asupra Ucrainei, au pătruns în spațiul aerian al Estoniei pentru mai bine de 12 minute — suficient cât să parcurgă peste 500 de kilometri; două avioane de luptă au zburat periculos de jos deasupra unei platforme de foraj poloneze din Marea Baltică. În același timp, câteva dintre cele mai mari aeroporturi din Europa au fost afectate de o defecțiune informatică masivă, pe care mai mulți oficiali europeni o suspectează a fi rezultatul unui atac cibernetic rusesc.
Istoria acestor tipuri de operațiuni nu este nouă. Manualul dictatorului care caută pretexte pentru invazie a fost redactat în secolul XX, cu pagini semnate de Hitler și Stalin. Polonezii nu au uitat că al Doilea Război Mondial a început cu un fals: un grup de naziști îmbrăcați în uniforme poloneze a atacat postul de radio din Gleiwitz, oferind lui Goebbels justificarea necesară pentru a declara că Germania este sub atac. Stalin a urmat rapid, invocând „protejarea” ucrainenilor și bielorușilor din estul Poloniei. La fel, în cazul incidentului de la Mainila: câteva obuze trase „din greșeală” asupra teritoriului sovietic au deschis calea către Războiul de Iarnă împotriva Finlandei, scrie publicaia rusă independentă Novaia Gazeta Europe.
Diferența, acum, este tehnologia
După umilințele suferite de armata rusă în primii ani ai războiului din Ucraina — inclusiv mobilizarea parțială profund impopulară — Putin pare acum să creadă că are vântul din spate. Nu atât datorită avansurilor militare pe teren, cât din cauza mesajelor contradictorii care vin dinspre președintele american Donald Trump.
SUA, în perioada în care părea dispusă să renunțe la garanțiile de securitate pentru aliații NATO, i-a oferit lui Putin un spațiu de manevră nesperat. Avioanele și dronele rusești nu s-au încumetat să treacă de granițele NATO câtă vreme Washingtonul a transmis semnale clare de descurajare. Însă prietenia reînnoită dintre Trump și Putin, validată la summitul din Alaska și consolodată de Xi Jinping la parada militară din Beijing, a reaprins ambițiile Kremlinului.
Refuzul Moscovei de a accepta propunerea de încetare a focului venită dinspre SUA, invocând „cauzele profunde” ale conflictului, este un indiciu clar: Putin nu are nicio intenție de a opri mașinăria de război. Dimpotrivă, Europa devine, din nou, o țintă acceptabilă.
În interiorul Rusiei, lucrurile sunt și mai complicate. „Operațiunea militară specială” trebuia să fie un blitzkrieg în stil Crimeea 2014. În schimb, Rusia s-a transformat într-o societate militarizată, în care loialitatea față de regim este răsplătită cu bani, statut și impunitate pentru crimele de război. O pace bruscă ar lăsa acest sistem suspendat, fără combustibil politic. De aceea, Putin poate fi mai puțin motivat de convingerea că învinge și mai mult de teama că o societate ieșită din logică de război s-ar putea întoarce împotriva sa.
Și atunci, ce oprește astăzi Kremlinul? Răspunsul pare, tot mai des, să fie: nimic.
Europa trebuie să se pregătească pentru un conflict direct cu Rusia
Analiștii militari avertizează că Europa trebuie să se pregătească pentru un conflict direct cu Rusia. O invazie terestră este improbabilă în viitorul apropiat, dar incursiunile aeriene și acțiunile hibride ar putea deveni tot mai frecvente. Dronele peste Polonia s-ar putea să fie doar preludiul unui conflict pentru care Europa nu este încă pregătită.
Provocarea, în logica rusă, nu are scopul de a convinge, ci de a provoca o reacție. Iar reacția oferă justificarea.
Cehia, prin președintele Petr Pavel, sugerează că avioanele care pătrund în spațiul NATO ar trebui doborâte. Estonia consideră că este suficientă invocarea articolului 4 din Carta NATO, care prevede consultări între aliați în cazul unei amenințări. Dar ce faci când provocarea devine rutină?
Știm din istorie că dictatorii nu se opresc atunci când simt slăbiciune. Dimpotrivă. Cei care speră să îi liniștească prin concesii nu fac decât să le deschidă pofta.
Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a spus-o fără ocolișuri: garanțiile de securitate pentru Ucraina trebuie să includă disponibilitatea Europei de a lupta. Istoria recentă a Finlandei explică această poziție. Întrebarea este dacă restul Europei a învățat aceeași lecție.
Se încarcă comentariile...
