Mesajul lui Putin către Xi Jinping, de Ziua Națională a Chinei

0
0

Vladimir Putin a evidenţiat sâmbătă alianţa strategică cu Beijingul într-o scrisoare pe care i-a trimis-o omologului său Xi Jinping, cu prilejul aniversării a 73 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze, transmite EFE.

Vladimir Putin i-a trimis o scrisoare liderului de la Beijing FOTO Profimedia
Vladimir Putin i-a trimis o scrisoare liderului de la Beijing FOTO Profimedia

"În pofida dificultăţilor privind situaţia internaţională (...), ne unim eforturile pentru construirea unei noi ordini mondiale mai democratice şi mai juste şi pentru a contracara provocările şi ameninţările", se menţionează în telegrama de felicitare publicată de Kremlin pe contul său de Telegram.

Liderul de la Kremlin laudă relațiile bilaterale

În misivă, Putin laudă relaţiile bilaterale care se desfăşoară "cu dinamism" şi în spiritul cooperării strategice. Preşedintele rus consideră că China "se bucură de un prestigiu binemeritat pe scena internaţională, dat fiind că joacă un rol constructiv în soluţionarea problemelor actuale la nivel regional şi mondial".

"Mi-ar plăcea să confirmăm dispoziţia de a ne continua dialogul şi strânsa activitate comună pentru binele popoarelor prietene ale Rusiei şi Chinei", potrivit textului citat. EFE scrie că, la întrevederea lor recentă din Uzbekistan, Xi i-a cerut lui Putin să apere împreună interesele ţărilor în curs de dezvoltare şi să fie liderii unei lumi în schimbare.

În acelaşi timp, China se opune ferm separatismului, motiv pentru care nu a susţinut anexarea de către Rusia a regiunilor ucrainene controlate de armata rusă în sudul şi estul Ucrainei, formalizată vineri de Putin, la Kremlin, aminteşte agenţia de presă spaniolă.

EFE mai aminteşte că Beijingul s-a abţinut vineri în timpul votului din Consiliul de Securitate al ONU la care SUA încerca să adopte o rezoluţie de condamnare a anexării realizate de Rusia. 

China a refuzat să condamne acțiunile Rusiei în Ucraina

În luna iunie, preşedintele chinez Xi Jinping i-a spus omologului său rus Vladimir Putin, în timpul unei discuţii la telefon, că toate părţile ar trebui să conlucreze pentru soluţionarea crizei din Ucraina "într-un mod responsabil", informează Reuters, citând postul de televiziune de stat chinez CCTV.

China a refuzat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina sau să le califice drept invazie şi a îndemnat la negocierea unei soluţii, conform Agerpres.

În timpul discuţiei lor telefonice, Xi a reiterat dorinţa Chinei de a ajuta la soluţionarea crizei. 

China şi Rusia au devenit tot mai apropiate în ultimii ani, iar în februarie Vladimir Putin şi Xi Jinping s-au angajat într-un amplu parteneriat strategic menit să contracareze influenţa SUA şi au declarat că ţările lor nu au "nicio zonă de cooperare interzisă". 

Rusia


Ultimele știri
Cele mai citite