Spectacol grotesc la Moscova. Petrecere cu lăutari în Piața Roșie, după veșnica pomenire de la Kremlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul penibil de la Kremlin pe care l-au făcut președintele rus Vladimir Putin și cei patru lideri pro-ruși din teritoriile ucrainene anexate ilegal de Rusia, ținându-se de mâini, vineri dimineaţă, arata mai degrabă a „veșnica pomenire“ decât a „unitate“… De altfel, reprezentanți de frunte ai Bisericii Ortodoxe Ruse au fost prezenți la ceremonia din sala Sfântul Gheorghe de la Kremlin. Și teatrul absurdului a continuat printr-un spectacol (petrecere cu lăutari) în Piața Roșie. Asta, în ciuda faptului că în una dintre regiunile anexate, Zaporojie, în aceeași zi forțele armate ruse au omorât și rănit zeci de civili într-un atac cu rachetă. iar oameni mor, de o parte și de alta, în urma invaziei ruse în Ucraina.

Discursul lui Putin a fost transmis pe ecrane gigant în Piața Roșie FOTO EPA-EFE
Discursul lui Putin a fost transmis pe ecrane gigant în Piața Roșie FOTO EPA-EFE

Apoi, președintele rus Vladimir Putin a ieșit, vineri seara, în fața unei mulțimi de câteva mii de persoane pentru a sărbători anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene la Rusia. Liderul de la Kremlin a vorbit despre „o zi istorică” în care s-a făcut „dreptate și justiție”.

Mii de persoane cu steaguri rusești, pictate pe față în culorile naționale, au fost în Piața Roșie din Moscova pentru a sărbători anexarea regiunilor Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson.

Astăzi este o zi specială, festivă şi, fără a exagera, istorică. O zi a adevărului şi justiţiei”, a spus Putin în faţa susținătorilor săi. „Bine ați venit acasă!”, le-a transmis el locuitorilor din teritoriile ucrainene anexate, care „s-au întors în patria lor istorică”. „Prieteni, vom face totul pentru a ne susține frații și surorile din Zaporojie și Herson și din Donețk și Lugansk. Vom face totul pentru a ridica nivelul de securitate în aceste teritorii pentru acești oameni. Vom face totul pentru a restabili economia și infrastructura, pentru a construi școli, noi instituții, spitale”, a declarat Putin, citat de The Guardian. Mulțimea a aclamat în repetate rânduri discursul liderului rus și a erupt în scandări „Rusia! Rusia”. „Am devenit mai puternici pentru că suntem împreună. Avem adevărul. Iar adevărul înseamnă putere. În final, înseamnă victorie. Victoria va fi a noastră”, a încheiat Vladimir Putin. Ca un adevărat maestru de ceremonii, Putin i-a îndemnat pe cei adunați să aclame armata rusă cât de tare pot.

Cum au primit vestea anexării oamenii din teritoriile ocupate

În teritoriile anexate, oamenii nu păreau foarte entuziasmați că au fost preluați de Rusia, potrivit imaginilor de pe rețelele sociale, în timp ce o piațetă, în care fusese amenajat un ecran mare pentru a difuza ceremonia de semnare a decretelor, părea goală, iar morții stăteau întinși pe drumuri în Zaporojie, după ce un convoi de vehicule ce transportau civili ucraineni a fost lovit în timpul unui atac cu rachetă efectuat de forţele ruse.

Lumea a văzut un Vladimir Putin sfidător, promițând că Moscova va triumfa în „operațiunea militară specială” împotriva Kievului, chiar dacă unele dintre trupele sale se confruntă cu o potențială înfrângere.

Autorităţile din Ucraina au declarat vineri că administraţia de la Kiev va continua să-și elibereze teritoriul ocupat de Rusia și că „nimic nu se schimbă” după ce liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a proclamat patru regiuni parțial ocupate drept teritoriu rusesc în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Moscova. „Încercând să anexeze regiunile ucrainene Donețk, Luhansk, Zaporijjia și Herson, Putin încearcă să pună mâna pe teritorii pe care nici măcar nu le controlează fizic la sol”, a scris pe Twitter ministrul de externe Dmitro Kuleba. „Nimic nu se schimbă pentru Ucraina: continuăm să ne eliberăm pământul și poporul nostru, restabilindu-ne integritatea teritorială”.

SUA și aliații nu se lasă intimidați de Putin

Preşedintele SUA, Joe Biden, a afirmat, vineri, că Statele nu vor recunoaşte anexarea de către Rusia a unor noi teritorii din Ucraina. ”America şi aliaţii săi nu vor fi intimidaţi de Putin şi de cuvintele sale nechibzuite şi de ameninţările sale. Nu ne sperie şi nu ne intimidează. Acţiunile lui Putin sunt un semn că se zbate (…) Nu poate confisca teritoriul vecinului său şi să scape cu asta”, a arătat el.

”America şi aliaţii săi nu vor fi intimidaţi de Putin şi de cuvintele sale nechibzuite şi de ameninţările sale. Nu ne sperie şi nu ne intimidează. Acţiunile lui Putin sunt un semn că se zbate, referendumurile false pe care le-a desfăşurat şi numărul pe care l-a făcut azi dimineaţă, arătând unitatea, cu oameni care se ţin de mâini… Statele Unite nu vor recunoaşte asta şi sincer, nici lumea nu o va recunoaşte. Nu poate confisca teritoriul vecinului său şi să scape cu asta, simplu”, a afirmat Joe Biden.

El a anunţat că SUA va continua să asigure echipamente militare pentru ca Ucraina să se poată apăra şi va oferi încă 13 miliarde de dolari.

”America este pregătită, împreună cu aliaţii noştri NATO, să apere fiecare centimetru de teritoriu NATO. Deci, domnule Putin, nu înţelege greşit ce spun: fiecare centimetru”, a subliniat preşedintele american.

Biden a menţionat că a discutat cu alianţii şi vor fi anunţate noi sancţiuni.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite