Medvedev cere o nouă interdicție pentru așa-zișii agenți străini în Rusia

0
Publicat:

Fostul preşedinte și premier rus Dmitri Medvedev, care deține în prezent postul de adjunct al secretarului Consiliului de Securitate de la Moscova, a transmis sâmbătă Dumei de Stat să adopte o lege care să le interzică persoanelor incluse în categoria „agenţilor străini” să câştige bani în Rusia.

Dmitri Medvedev FOTO EPA-EFE
Dmitri Medvedev FOTO EPA-EFE

Controversata listă a „agenților străini” în Rusia, elaborată de Ministerul Justiție, numără în prezent peste 160 de organizaţii şi 250 de persoane, multe dintre acestea fiind adăugate după lansarea invaziei din Ucraina.

Ultima organizație ajunsă pe această listă este World Wildlife Fund (WWF), care militează pentru protecția mediului.

Potrivit detractorilor regimului Putin, această listă nu este altceva decât un instrument de represiune asupra persoanelor, instituțiilor mass-media şi organizaţiilor non-guvernamentale care îndrăznesc să se mențină la distanță de tentaculele Kremlinului.

Includerea pe această listă ține de latitudinea regimului, deoarece autorităţile ruse nu trebuie să demonstreze că persoana sau organizația în cauză a primit bani din străinătate, fiind suficientă doar presupunerea precum că s-ar afla sub „influenţă străină”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite