Analiză Lupta pentru Pokrovsk arată obiectivele lui Putin în războiul împotriva Ucrainei

0
0
Publicat:

Pentru Vladimir Putin, războiul din Ucraina reprezintă mult mai mult decât o dispută teritorială. Luptele intense din jurul orașului Pokrovsk scot la iveală scopurile pe termen lung ale liderului de la Kremlin și explică, potrivit Wall Street Journal, de ce eforturile președintelui american Donald Trump de a media pacea nu au dat până acum rezultate.

Orașul Pokrovsk adus în ruine de armata lui Putin/FOTO:Arhiva
Orașul Pokrovsk adus în ruine de armata lui Putin/FOTO:Arhiva

Trump a făcut apel la ambele părți să oprească vărsarea de sânge și a încercat să folosească negocierile privind statutul unor teritorii ca bază pentru încheierea conflictului. Însă, pentru Putin, războiul depășește cu mult frontul din estul Ucrainei, unde se concentrează cea mai mare parte a luptelor.

Potrivit analiștilor, Rusia pare dispusă să accepte pierderi uriașe în speranța că Ucraina își va epuiza resursele și determinarea de a rezista. În final, obiectivul lui Putin ar fi restabilirea influenței politice a Moscovei asupra Kievului, recâștigarea statutului de „mare putere” pentru Rusia și asigurarea unui loc proeminent în istorie.

„Trump încearcă să găsească o soluție, dar Putin, ni s-a spus, se inspiră din figuri precum Petru cel Mare, Ivan cel Groaznic și Ecaterina cea Mare. El gândește în termeni imperiali”, a declarat William Courtney, fost ambasador al SUA și cercetător principal la RAND Corporation.

În timpul ultimului ciclu de discuții diplomatice, Washingtonul s-a concentrat pe regiunea Donbas ca posibil element al unei înțelegeri de pace, mizând că liderul de la Kremlin ar putea accepta oprirea luptelor în schimbul concesiilor teritoriale. Totuși, această abordare ar subestima importanța pe care Putin o acordă dominării Ucrainei în ansamblu.

Cu puțin timp înaintea invaziei la scară largă, Putin a publicat un eseu în care susținea că rușii și ucrainenii formează „un singur popor” și punea sub semnul întrebării existența statală a Ucrainei, afirmând că țara ar fi fost „creația lui Lenin”.

Pentru generația lui Putin, destrămarea Uniunii Sovietice – eveniment pe care liderul rus l-a numit „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX” – a reprezentat o traumă mai profundă decât cele două războaie mondiale. Rusia a trecut de la statutul de rival al Statelor Unite la o perioadă de declin economic și umilință, în timp ce foștii săi sateliți s-au apropiat de Uniunea Europeană și NATO.

„Putin poartă acest război dintr-un impuls de a inversa rezultatele Războiului Rece“

„Putin poartă acest război dintr-un impuls de a inversa rezultatele Războiului Rece și de a reda Rusiei poziția de mare putere”, afirmă Ruslan Puhov, directorul Centrului rus pentru Analiza Strategiilor și Tehnologiilor.

Această perspectivă explică și renașterea cultului lui Stalin în Rusia – dictatorul sovietic fiind portretizat drept liderul care a impus respectul Occidentului la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a negociat la Ialta și Potsdam împărțirea Europei postbelice.

Când Trump și Putin s-au întâlnit în Alaska la începutul acestui an, presa rusă a prezentat întrevederea ca pe un dialog între două mari puteri. Potrivit WSJ, Putin a reușit să-l convingă pe liderul american că un acord politic amplu ar trebui să prevaleze asupra unui simplu armistițiu. „Întâlnirea din Alaska a fost, pentru Putin, un succes diplomatic notabil – cu ecouri ale conferinței de la Ialta”, a comentat Puhov.

Pentru Moscova, marile puteri sunt cele care dețin resursele și forța militară necesare pentru a dicta condițiile statelor mai mici. Această atitudine a fost evidentă și la primele negocieri ruso-ucrainene, când Kremlinul a cerut limitarea armatei Ucrainei și a capacităților sale de apărare – o poziție care a dus rapid la blocarea discuțiilor.

„Lui Putin nu-i pasă de Donbas“

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a transmis lui Trump că ambițiile lui Putin nu se limitează la ocuparea unor noi teritorii. „Lui Putin nu-i pasă de Donbas. Problema este alta: cine poate garanta că nu va merge mai departe peste câțiva ani? Este inevitabil – sistemul politic din Rusia revine mereu la război. De aceea, garanțiile de securitate rămân prioritatea noastră absolută”, a spus Zelenski.

Încercările administrației Trump de a ajunge la o înțelegere cu Rusia au fost atent urmărite la Moscova. Deși Putin nu pare dispus la concesii majore, Kremlinul ar încerca să determine Washingtonul să relaxeze sancțiunile economice. Potrivit WSJ, Kirill Dmitriev, șeful Fondului Rus pentru Investiții Directe, a prezentat reprezentanților americani o listă cu proiecte și pierderi economice rezultate din sancțiuni, într-o întâlnire desfășurată la Riad.

Samuel Charap, analist politic principal la RAND, consideră că orice discuții diplomatice serioase ar trebui să țină cont de preocupările Moscovei legate de viitorul Ucrainei și de relația sa cu NATO. „Problema nu ține doar de teritoriu – este vorba despre o înțelegere fundamentală privind echilibrul global de putere”, a subliniat el.

Totuși, în ultimele săptămâni, ritmul negocierilor pare să-l fi dezamăgit pe Trump. Într-o întâlnire recentă cu Zelenski, președintele american ar fi refuzat să examineze hărțile prezentate de liderul ucrainean. În același timp, tensiunile dintre Washington și Moscova s-au accentuat, culminând cu schimburi publice de declarații privind arsenalul nuclear al celor două state.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite