Lavrov aduce acuzații grave împotriva SUA: Refuză discuțiile privind stabilitatea strategică și vor să rezolve „problema rusă”
0Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat miercuri Statele Unite că au întrerupt discuţiile cu Rusia privind dialogul strategic şi a apreciat că relaţiile dintre Washington şi Moscova nu vor mai fi la fel ca înainte.
Reprezentanţi ai celor două ţări ar fi trebuit să se întâlnească la Cairo, capitala Egiptului, în noiembrie anul trecut pentru a discuta despre reluarea inspecţiilor în cadrul tratatului Noul START privind reducerea armelor nucleare, dar întâlnirea a fost anulată în ultimul moment. Moscova a acuzat imediat Washingtonul că refuză să discute o agendă mai largă de „stabilitate strategică” între cele două mari puteri nucleare ale lumii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
În prima sa conferinţă de presă din acest an, Lavrov a aruncat vina pe fostul preşedinte american Barack Obama, care, potrivit lui, ar fi început această dispută diplomatică prin expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi în urma unor informaţii privind amestecul Moscovei în alegerile desfășurate peste Atlantic în 2016.
În pofida interferenței Moscovei în chestiunile interne ale altor țări și încercărilor sale de a destabiliza lumea, Lavrov lansează acuzații la adresa Occidentalului. El și-a permis chiar să compare politica Statelor Unite faţă de Rusia cu acţiunile lui Adolf Hitler împotriva evreilor. „La fel ca Hitler, care a vrut să rezolve odată pentru totdeauna chestiunea evreiască, acum politicienii occidentali (...) vorbesc despre necesitatea unei înfrângeri strategice a Rusiei”, a spus ministrul rus.
Potrivit lui Serghei Lavrov, Washingtonul încearcă în prezent să mobilizeze Europa pentru a rezolva „problema rusă”. „Americanii au creat o coaliţie formată practic din toate ţările europene, care fac parte din NATO şi din Uniunea Europeană, şi prin intermediul Ucrainei duc un război împotriva ţării noastre cu acelaşi scop, soluţionarea definitivă a problemei ruseşti”, a spus șeful diplomației ruse, omițând faptul că regimul pe care îl reprezintă este cel care a lansat războiul, iar Occidentul nu face decât să depună eforturi pentru a ajuta o țară atacată în mod neprovocat.