Jurnalistul de la Wall Street Journal, vizitat de avocații săi. Cartea pe care o citește în închisoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corespondentul publicației Wall Street Journal, Evan Gershkovich, arestat în Rusia sub acuzații de spionaj, a fost vizitat marți de avocații săi. Jurnalistul „este sănătos și recunoscător pentru afluxul de sprijin din întreaga lume”, a transmis redactorul-șef al publicației.

Jurnalistul american este reținut la centrul de detenție Lefortovo din Moscova FOTO EPA-EFE
Jurnalistul american este reținut la centrul de detenție Lefortovo din Moscova FOTO EPA-EFE

Arestat preventiv săptămâna trecută pentru două luni după ce a fost acuzat că ar fi încercat să afle informații secrete despre un complex militar din Rusia, jurnalistul se află în prezent la închisoarea Lefortovo. Gershkovich a fost plasat într-o celulă destinată carantinei în timp ce trece prin procedurile de control medical și are acces la televizor, radio, frigider dar și la biblioteca închisorii. Luni, avocații săi au făcut apel la arestarea sa de către FSB, în orașul  Ekaterinburg.

Avocatul său, Alexei Melnikov, a dezvăluit că jurnalistul american a împrumutat deja cartea „Viață și Destin” scrisă de evreul ucrainean și corespondentul de război Vasili Grossman.

Alegerea este menită să transmită un mesaj despre represiunea regimului de la Kremlin după ce a declanșat un război în Ucraina și a înăsprit legile privind criticile aduse campaniei sale militare.

Cartea, scrisă în anii 1950 și confiscată de KGB în 1961, înainte de a fi cenzurată timp de decenii, era extrem de critică la adresa totalitarismului și făcea paralele între crimele Germaniei naziste și cele ale Uniunii Sovietice. "Viața și destinul" nu a fost publicată în Uniunea Sovietică până în 1988, când politica de deschidere a lui Mihail Gorbaciov a permis o mai mare libertate de exprimare.

Acesta este un roman scris de un evreu care concluzionează că Uniunea Sovietică a ajuns să semene cu Germania nazistă", declara istoricul Walter Laqueur pentru Washington Post în 1987, cu puțin timp înainte ca romanul să fie publicat în cele din urmă în Uniunea Sovietică. "Presa sovietică este acum plină de lucruri cu tentă antisemită și această publicare va provoca cu siguranță o mare reacție".

SUA fac presiuni pentru eliberarea jurnalistului american

Gershkovich, 31 de ani, este fluent în rusă și este fiul unor imigranți evrei născuți în URSS.

Părinții săi au făcut parte dintr-un val de evrei care au fugit din Uniunea Sovietică din cauza persecuțiilor. Înainte de a fi reținut, el aduna mărturii despre războiul din Ucraina și impactul acestuia.

Reporterul de la Wall Street Journal este primul jurnalist american arestat în Rusia sub acuzația de spionaj din 1986 . Închisoarea Lefortovo, unde este deținut, este una dintre cele mai cunoscute închisori din Moscova; construită în 1881, a fost folosită de KGB pentru a întemnița disidenții și spionii străini. Poliția secretă a lui Iosif Stalin a torturat prizonieri în Lefortovo, iar închisoarea continuă să aibă o reputație macabră.

Cazul este privit pe scară largă ca un efort al Rusiei de a trimite un mesaj Statelor Unite pe fondul tensiunilor crescute din cauza războiului din Ucraina, iar unii experți au speculat că Moscova intenționează în cele din urmă să îl folosească pe Gershkovici în cadrul unui schimb de prizonieri, așa cum a făcut și în alte cazuri.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al SUA, John Kirby, a declarat luni că administrația Biden face presiuni pentru eliberarea lui Gershkovici.

Primește atenție până în Biroul Oval în ceea ce privește modul în care îl putem aduce acasă", a declarat Kirby reporterilor.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, l-a îndemnat duminică pe omologul său rus - în timpul unei convorbiri telefonice între diplomați, rară de la începutul războiului din Ucraina - să îl elibereze imediat pe Gershkovici, precum și pe un alt american încarcerat, Paul Whelan.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite