Ivan Golunov. Cum a reuşit un jurnalist rus să învingă Kremlinul
0
Bărbaţii care au ordonat arestarea lui Ivan Golunov la începutul lui iunie, pe baza unor acuzaţii fabricate de posesie de droguri, probabil că nu bănuiau cum avea să fie cunoscut la doar câteva ore de incident şi cum discursurile lui Putin şi Xi Jinping de la Forumul Economic din Sankt Petersburg aveau să fie umbrite de efectele în lanţ care au urmat arestării jurnalistului.
Reacţiile au fost atât de puternice – de la demonstraţii de stradă la Moscova la trei ziare importante care au avut aceeaşi primă pagină în semn de protest faţă de arestarea lui Golunov – încât autorităţile au dat înapoi pe 11 iunie, la doar cinci zile după ce jurnalistul fusese plasat sub arest la domiciliu. Autorităţile au retras acuzaţiile formulate împotriva lui Golunov şi ministerul de Interne a anunţat că poliţiştii implicaţi vor fi suspendaţi din funcţii.
Cum de s-a ajuns la această agitaţie? Până la urmă, Golunov nu este o celebritate, cu atât mai puţin un greu al politicii. Este un jurnalist binecunoscut – până săptămâna trecută – doar într-un cerc mic, potrivit Politico.
Golunov şi-a efectuat munca jurnalistică cu un profesionalism tăcut şi nu s-a împrietenit cu oameni puternici din Rusia. Munca sa vorbea pentru el. Tocmai de aceea atât de mulţi ruşi l-au susţinut. Văzând ce s-a întâmplat cu un profesionist care doar îşi făcea treaba, ei au înţeles cu o limpezime înspăimântătoare propria lor vulnerabilitate în faţa maşinăriei securităţii de stat a Rusiei.
Cu siguranţă investigaţiile lui Golunov atingeau subiecte sensibile. El a anchetat diferite achiziţii de stat şi acele colţuri întunecate ale afacerilor din Guvernul rus, unde oficialii lucrau cu infractorii sub protecţia serviciilor secrete: o afacere profitabilă privitoare la un cimitir, relaţiile comerciale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, sau cum a cumpărat primăria din Moscova materiale de construcţii pentru renovări stradale.
În ciuda informaţiilor sumbre pe care le-a descoperit, Golunov nu este unul dintre clasicii „jurnalişti de opoziţie“ ai Rusiei. Dacă unul dintre firele pe care mergea l-ar fi condus la Putin, cu siguranţă Golunov avea să-l numească, însă treaba lui nu este să demaşte întregul regim oligarhic al Rusiei, aşa cum vor alţii să facă. Golunov este mai degrabă interesat de corupţia la un nivel local, în diferite regiuni în care a fost şi pe care le-a analizat pentru subiectele sale.
De aceea arestarea sa pentru posesie de droguri pe 6 iunie a determinat mulţi cetăţeni obişnuiţi să simtă un fior. Nu fiecare rus vrea să lupte împotriva regimului Putin. Dar chiar fiecare dintre ei se simte fără apărare în faţa poliţiei şi a serviciilor de informaţii, ştiind cum acestea pot planta droguri sau înscena o persoană, distrugându-i viaţa în doar câteva minute.
În 2004, 40.000 de oameni erau încarceraţi în Rusia pentru diferite infracţiuni legate de droguri. Astăzi, numărul lor este de 140.000, 80 la suă dintre ei recunoscând acuzaţiile de posesie de droguri, deseori în audieri private şi necontestate.
Afacerea cu droguri din Rusia a devenit un instrument de şantaj pentru poliţie. Printr-o acuzaţie de posesie de droguri, poliţia poate obţine mită, poate confisca o afacere, poate forţa pe cineva să emigreze sau doar să-şi ţină gura.
Cu alte cuvinte, povestea lui Ivan Golunov nu ar trebui considerată ca un caz al liberalilor care luptă împotriva regimului. Întreaga comunitate a presei din Rusia l-a apărat pe jurnalist, inclusiv ziarişti de la posturi pro-guvern precum RT. Însuşi Golunov lucrează pentru website-ul leton Meduza, care nu este prieten cu RT.
Se poate spune, aşadar, că problema este mai mare decât a fi sau nu împotriva lui Putin. Aceasta preocupă pe toată lumea, de la afacerişti la jurnalişti care nu se simt protejaţi de autorităţile actuale din Rusia.
Acum că Golunov este liber şi mai mulţi ofiţeri de poliţie de rang înalt au fost pedepsiţi, un mare segment al populaţiei vrea în continuare dreptate. Aceştia vor să-i vadă în spatele gratiilor pe cei care au gândit şi pus la cale acest episod abominabil.