Greșelile lui Putin, aflat în criză de timp: Liderul de la Kremlin îi imită pe ultimul țar și pe Stalin, dar ar putea ajunge ca Hitler

Vladimir Putin, la fel ca mulți alți lideri autoritari, se bazează pe o imagine a invulnerabilității personale, așa că se teme pe bună dreptate de riscurile politice ale înfrângerii militare în Ucraina. În Rusia, chiar și cei mai loiali oameni ai regimului său îi cer să facă ceva pentru a opri pierderile suferite în războiul declanșat împotriva țării vecine.

Vladimir Putin FOTO Shutterstock

Liderul de la Kremlin a răspuns la acest apel făcând două mișcări stupide. În primul rând, a decis să se implică personal în operațiunile de război. În al doilea rând, a lansat o campanie de mobilizare numită parțială. Ambele decizii vor crește amenințările la adresa regimului său, între care sancțiuni, tulburări sociale și chiar colaps militar, scrie expertul în relații internaționale și chestiuni nucleare Tom Nichols într-o analiză publicată în revista „The Atlantic”

Putin conduce acum de la depărtare o parte din activitățile militare din Ucraina. Există informații, de exemplu, că a respins ideea retragerii din Herson, propusă de generalii săi. Astfel de intervenții sunt mereu o alegere riscantă pentru liderii civili aflați la o distanță însemnată de câmpul de luptă.

Repetarea erorii țarului Nicolae al II-lea

În atare condiții, Putin poate fi comparat ușor cu Hitler care își conducea forțele armate dintr-un buncăr. Însă istoria ultimilor ani ai Rusiei țariste ar trebui să fie un avertisment pentru el. Când țarul Nicolae al II-lea a decis să preia comanda armatei sale în Primul Război Mondial, consilierii săi l-au avertizat să chibzuiască bine: „Sub comanda dvs, armata trebuie să fie învingătoare”.

Putin se supune aceluiași risc. Unul dintre numeroasele termene limită cu care se confruntă este apropierea iernii, când luptele vor încetini, moralul trupelor ruse va scădea și mai mult, iar problemele de aprovizionare se vor agrava. Înaltul comandament al armatei ruse și ofițerii săi își doresc neapărat să câștige acest război pentru a spăla rușinea incompetenței lor uluitoare din cele șapte luni de război. Dar dacă vor pierde în continuare oameni și teren din cauza unor ordine ale lui Putin, vor mai rămâne tăcuți și își vor mai asuma vina?

Pe lângă faptul că a stârnit proteste, ordinul de mobilizare este inutil pe plan militar. Nu există nicio modalitate ca armata rusă, prost aprovizionată și coruptă, să antreneze, să ofere adăpost, să îmbrace și să înarmeze 300.000 de oameni într-o perioadă scurtă de timp, cel puțin nu până la sosirea iernii. De fapt, Putin nici măcar nu are 300.000 de bărbați gata de încorporare, ci doar 300.000 de cetățeni ruși de sex masculin dintre care mulți nu vor ajunge niciodată într-o bază militară, darămite la război. Din punct de vedere strategic, decretul de mobilizare este o prostie crasă.

Fantezia lui Putin despre o „operațiune militară specială” pentru așa-zisa eliberare a „fraților” slavi de un pretins regim nazist s-a făcut bucăți în câteva zile, dar mulți ruși au susținut invazia din țara vecină atât timp cât nu i-a atins personal. Odată cu decretarea mobilizării parțiale, există riscul ruperii unui pact social care l-a menținut la putere pe Putin mai bine de două decenii: puteți să vă vedeți de viețile voastre în timp ce noi facem ce vrem pe plan extern. În timp ce se confruntă cu eșecul, Putin refuză din nou să învețe din istorie, conchide Tom Nichols.

Pe urmele lui Stalin și riscul unui sfârșit precum cel al lui Hitler

În septembrie 1939, Stalin a pus mâna pe estul Poloniei. Spre deosebire de aliatul său Hitler, care pur și simplu a absorbit teritoriul pe care și-l dorea, Stalin s-a dedat simulării unor alegeri. Două congrese au fost înființate în estul Poloniei, unul reprezentând etnicii belaruși, iar celălalt etnicii ucraineni. Aceste foruri au solicitat imediat alăturarea la Republica Socialistă Sovietică Belarus, respectiv a Ucrainei. Stalin a consimțit alăturarea și a dizolvat falsele congrese. Putin urmează practic cartea de joc a lui Stalin prin pseudo-referendumurile organizate în regiunile ucrainene Donețk, Herson, Lugansk și Zaporojie. Există, totuși, o diferență importantă. După șapte luni de război, lucrurile începeau să se schimbe pentru Stalin, ceea ce nu este cazul pentru Putin, remarcă jurnalistul Dan Hannan într-un comentariu publicat pe site-ul revistei „The Washington Examiner”.

Anexarea acestor regiuni din sud-estul Ucrainei îi va permite lui Putin să susțină că trupele ucrainene atacă teritoriul Rusiei, ceea ce ar reprezenta drept motiv atât pentru încorporări, cât și pentru un „răspuns” nuclear. Însă niciuna dintre aceste variante nu servesc vreunui scop militar. Rusia nu are suficiente arme nici măcar pentru cei aflați deja pe front. Ce le va da celor 300.000 de bărbați chemați în ultima săptămână la război? Tancuri T-34 din timpul celui de-al Doilea Război Mondial? În plus, mobilizarea la război a unei importante forțe de muncă riscă să aibă un impact economic grav, nemaivorbind de exodul multor tineri încorporabili.

De asemenea, este neclar cum un atac nuclear asupra Occidentului, așa cum a amenințat la BBC fostul deputat rus Serghei Markov, ar împiedica Ucraina să continue să lupte până la obținerea victoriei finale. În cazul eșuării unui astfel de atac - până la urmă există spioni și agenți dubli, apărări cibernetice și scuturi spațiale -, Putin și-ar putea vedea sfârșitul. Comunitatea internațională nu ar avea nicio reținere în a condamna un om care încearcă să distrugă lumea, iar Putin i-ar lua locul lui Hitler ca un sinonim pentru rău, scrie Dan Hannan.