Furnizarea de F-16 Ucrainei expune Occidentul la riscuri „colosale”, amenință Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţările occidentale se expun la "riscuri colosale" în cazul în care furnizează Ucrainei avioane de luptă F-16, a declarat viceministrul rus de externe Aleksandr Gruşko, citat de agenţia oficială de presă TASS, preluată de Reuters.

Aleksandr Gruşko a comentat intenția țărilor europene de a furniza avioane F-17 Kievului FOTO AFP
Aleksandr Gruşko a comentat intenția țărilor europene de a furniza avioane F-17 Kievului FOTO AFP

"Noi vedem că ţările occidentale încă aderă la scenariul escaladării. Aceasta implică riscuri colosale pentru ei înşiși. În orice caz, acest lucru va fi luat în considerare în toate planurile noastre şi avem toate mijloacele necesare pentru a atinge obiectivele pe care le-am stabilit”, a spus acesta, răspunzând la o întrebare despre implicaţiile furnizării acestor avioane de luptă pe care Ucraina le cere de la ţările NATO.

Preşedintele american Joe Biden le-a spus vineri liderilor G7 că Washingtonul sprijină programe comune ale aliaţilor de formare pentru piloţi ucraineni pe F-16, au declarat înalţi oficiali americani, potrivit Agerpres.

Joe Biden, care orchestrează răspunsul occidental în faţa Rusiei, se confruntă cu o presiune crescândă de a autoriza trimiterea de avioane de vânătoare americane F-16 Ucrainei, nu de către SUA, ci de alte ţări care dispun de astfel de avioane, notează AFP.

Anterior, purtătorul de cuvânt al guvernului britanic a declarat că premierul Marii Britanii Rishi Sunak și premierul olandez Mark Rutte "vor colabora pentru a clădi o coaliție internațională care să ofere capacități aeriene de luptă, sprijinindu-i cu orice, de la instruire până la achiziția de avioane F-16".

Olanda are aproximativ 40 de avioane F-16 - care i-au fost furnizate de SUA - și alți șapte membri europeni ai NATO zboară cu aceste avioane, inclusiv Polonia și Norvegia.

Până în prezent, Ucraina a primit 27 de avioane MiG-29, care i-au fost oferite de Polonia și Slovacia.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite