Foto Foștii avocați ai lui Navalnîi ar putea ajunge după gratii, la cererea procuraturii. Numele lor apar pe lista oficială a „teroriştilor şi extremiştilor”
0Cei trei foști avocați care l-au reprezentat pe Aleksei Navalnîi, opozantul președintelui rus, Vladimir Putin, ar putea fi condamnați la peste cinci ani de închisoare, la cererea procuraturii ruse.
Vadim Kobzev, Igor Sergunin şi Aleksei Liptser au fost arestaţi în octombrie 2023, cu patru luni înaintea decesului clientului lor, acuzaţi de „participare la o organizaţie extremistă”, Fundaţia Anticorupţie a lui Aleksei Navalnîi, scrie News.ro.
Cei trei avocați sunt acuzați că s-au folosit de propriul statut pentru a-i trimite deținutului scrisori de la colaboratorii acestuia, care i-au permis astfel ”să continue să exercite funcţii de leader” al ”comunităţii extremiste”.
După arestare, avocaţii au fost ţinuţi în detenţie provizorie şi au fost transferaţi în iunie în Centrul carceral din Vladimir, în apropiere de Moscova.
Numele lor au fost introduse pe o listă oficială a ”teroriştilor şi extremiştilor”. Tribunalul districtului Petuşinski, în regiunea Vladimir, le examinează dosarul din septembrie, cu uşile închise.
Potrivit unui apropiat al lui Navalnîi, Ivan Jdanov, parchetul a cerut ca Kobzev să fie condamnat la cinci ani și 11 luni de închisoare, Lipster la cinci ani și zece luni, iar Sergunin la cinci ani și șase luni.
Văduva disidentului, Iulia Navalnaia, a luat apărarea celor trei acuzaţi, într-o înregistrare video postată pe YouTube în urmă cu o săptămână, pe care-i consideră ”deţinuţi politici”.
„Ei nu au comis nicio crimă. Ei sunt în închisoare doar pentru că şi-au făcut treaba, aşa cum trebuie s-o facă orice avocat cu un deţinut: pregătirea unei strategii de apărare, discutarea problemelor detenţiei în închisoare, redactarea plângerilor, angajarea unor proceduri”, declara ea.