Comentariul cinic făcut de Putin în cazul Navalnîi chiar de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vladimir Putin spune că nu vede niciun motiv pentru deschiderea unei anchete în Rusia în cazul otrăvirii principalului său opozant Aleksei Navalnîi, victimă, potrivit Germaniei, Franţei şi Suediei, a unui atac cu un agent neurotoxic din gama de otrăvuri Noviciok.

Liderul de la Kremlin tratează cu dispreţ cazul Navalnîi, opozantul rus care a intrat în comă la sfârşitul lui august după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor de la Tomsk la Moscova. Internat de urgenţă la Omsk, Navalnîi a fost transferat apoi la Berlin, în Germania, la insistenţele familiei sale. Acum se recuperează şi intenţionează să se întoarcă în Rusia pentru a-şi continua lupta cu actuala putere de la Kremlin. Potrivit unor analize efectuate de Germania, Franţa şi Suedia, Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din gama Noviciok. Moscova respinge această concluzie, dar evită să deschidă o anchetă. Abordând acest subiect în contextul Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, preşedintele rus a făcut un comentariu cinic.

„Dacă o persoană a fost foarte aproape de moarte, asta nu înseamnă că trebuie deschisă de fiecare dată o anchetă penală”, a declarat Putin cu prilejul reuniunii de joi a Consiliului Consultativ pentru Drepturile Omului de pe lângă Kremlin, a cărei stenogramă completă a fost făcută publică vineri.

Aflat în convalescenţă în Germania, Aleksei Navalnîi este convins că Vladimir Putin este cel care a dat ordinul otrăvirii sale.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite