Cazul Skripal: Rusia expulzează 23 de diplomaţi britanici

0
0

Rusia a decis să expulzeze 23 de diplomaţi britanici, care au termen de o săptămână să plece de la Moscova, a anunţat sâmbătă Ministerul rus de Externe, după ce l-a convocat pe ambasadorul britanic Laurie Bristow să-i comunice aceste măsuri, relatează Reuters.

Ca măsuri de retorsiune după ce premierul Theresa May a decis să expulzeze 23 de diplomaţi ruşi, Moscova a decis, de asemenea, să închidă British Council şi să retragă Londrei permisiunea de a deschide un consulat general al Sankt Petersburg, a anunţat ministerul într-un comunicat.

Cei 23 de membri ai personalului de la Ambasada Marii Britanii la Moscova vor fi „declaraţi persona non-gratae“, scrie BBC.

Londra a decis să-i expulzeze cei 23 de ruşi în urma incidentului de la 4 martie, în spatele căruia acuză că se află preşedintele rus în exerciţiu Vladimir Putin.

Fostul spion rus Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica sa Iulia, în vârstă de 33 de ani, se află în continuare în stare critică, după ce au fost găsiţi inconştienţi, pe 4 martie, pe o bancă la Salisbury, în Wiltshire.

Rusia


Ultimele știri
Cele mai citite