Vizită la București pentru președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu: întâlniri cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, a efectuat o vizită la București, unde a avut mai multe întrevederi cu oficiali români, printre care președintele Nicușor Dan și premierul interimar Ilie Bolojan. Discuțiile au vizat inclusiv sprijinul oferit de România în procesul de aderare a Chișinăului la UE.

Grosu a avut întrevederi la București, inclusiv cu Bolojan. FOTO: Facebook.com/ Igor Grosu
Grosu a avut întrevederi la București, inclusiv cu Bolojan. FOTO: Facebook.com/ Igor Grosu

Igor Grosu, președintele Parlamentului, precum și liderul puterii de la Chișinău, și-a început vizita la București cu o întrevedere cu omologul său Mircea Abrudean.

,,Am vorbit despre relația apropiată dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României, despre proiectele comune care ne conectează tot mai mult și despre rolul important al cooperării parlamentare în consolidarea parteneriatului dintre țările noastre. Vom continua să lucrăm împreună pentru finalizarea proiectelor strategice de infrastructură și pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană”, a notat Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.

Tot în Capitala României, demnitarul moldovean s-a întâlnit cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, cei doi vorbind ,,despre relația dintre Republica Moldova și România și despre parcursul european al țării noastre. Pentru Moldova, este important să avem la București parteneri care înțeleg miza acestui drum și care știu că o Moldovă puternică și europeană înseamnă și o regiune mai sigură”.

Întrevedere cu liderul de la Cotroceni

De asemenea, Igor Grosu a fost primit de președintele României, Nicușor Dan, iar oficialul moldovean a subliniat că țara sa și România sunt legate printr-o relație specială, precum și printr-un parteneriat puternic, construit pe încredere, respect reciproc și obiective comune.

,,Am discutat despre securitatea regională, proiectele de infrastructură care conectează cele două maluri ale Prutului, cooperarea economică și susținerea consistentă și necondiționată a României pentru parcursul european al Republicii Moldova.Moldova și România au nevoie una de cealaltă într-o Europă în care securitatea, stabilitatea și dezvoltarea nu mai pot fi privite separat. O Moldovă puternică, democratică și europeană înseamnă și o regiune mai stabilă și o Europă mai unită”, a scris președintele Parlamentului pe pagina sa de Facebook. 

Președintele Parlamentului moldovean și-a încheiat vizita cu o întrevedere cu premierul interimar al României, Igor Grosu mulțumindu-i lui Ilie Bolojan pentru deschiderea, implicarea și sprijinul constant oferit Republicii Moldova.

,,Datorită implicării sale personale, mai multe proiecte importante pentru Republica Moldova și România au fost impulsionate și accelerate - de la infrastructură și interconectare, până la cooperarea economică și sprijinul pentru parcursul nostru european.Îi sunt recunoscător domnului Bolojan pentru implicarea sa plenară și pentru modul serios, deschis și cald cu care a susținut mereu relația cu Republica Moldova. Această implicare înseamnă mult pentru noi și rămâne o contribuție importantă la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului”, a adăugat Igor Grosu.

Aderarea la Uniune, cel mai important obiectiv al Republicii Moldova

De asemenea, în timpul aflării sale la București, oficialul moldovean a participat la Black Sea and Balkans Security Forum, evenimentul fiind organizat de New Strategy Center.

,,Am vorbit despre realitatea în care se află Republica Moldova: un stat pașnic, dar supus zi de zi unui război hibrid dus de Federația Rusă. Vedem aceste atacuri prin dezinformare, tentative de corupere politică, cumpărare de voturi și încercări de a slăbi încrederea oamenilor în instituții și în viitorul țării.Tocmai de aceea, pentru noi, aderarea la Uniunea Europeană este cel mai important obiectiv de țară. Este modul prin care ne consolidăm instituțiile, economia, democrația și capacitatea de a ne apăra libertatea. Extinderea Uniunii Europene reprezintă o investiție în securitatea întregului continent și Republica Moldova este pregătită să contribuie la această securitate, nu doar să beneficieze de ea”, a conchis liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu.

Bucureștiul găzduiește în perioada 12-13 mai cea de-a zecea ediție a Black Sea and Balkans Security Forum, cel mai amplu eveniment dedicat problemelor de apărare și securitate în regiunea extinsă a Mării Negre și a Balcanilor. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite