Vitalia Pavlicenco a demonstrat prin instanţă că nu a colaborat cu Securitatea
0Printr-o hotărâre devenită irevocabilă, Curtea de Apel Chişinău a constatat că Vitalia Pavlicenco, preşedinta Partidului Naţional Liberal şi fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, nu a avut nicio tangenţă cu Securitatea şi că i-a fost lezată onoarea şi demnitatea de către un autor anonim care a inclus-o într-o pretinsă listă a colaboratorilor KGB din perioada sovietică.
Politiciana a postat pe blogul său hotărârea motivată a instanţei care a venit după „drumul-calvar“ pe care îl urmează din 2006 pentru a se spăla de calomnieri la adresa sa privind o presupusă colaborare cu KGB. Este vorba de aşa-numita „lista Şandrovschi“ care circulă pe internet şi care conţine numele unor politicieni, scriitori şi jurnalişti, inclusiv al Vitaliei Pavlicenco, alături de numele de cod „Fidel“ şi calitatea de „agent sub acoperire“ pe care le-ar fi deţinut.
La Vitalia Pavlicenco lista ajuns prin e-mail de la consilierul fracţiunii parlamentare a PPCD Ghenadie Vaculovschi. Ulterior, într-un răspuns la o interpelare, Serviciul de Informaţii şi Securitate i-a comunicat că nu deţine niciun dosar sau alte material în privinţa ei. De asemenea, directorul SIS de atunci, Ion Ursu, declara că această listă nu are nimic în comun cu activitatea Securităţii şi că publicarea unor astfel de date „senzaţionale“ urmăreşte un scop pur politic. Tot atunci, SIS a stabilit că documentul primar a fost creat în afara edificiului Parlamentului şi a venit de pe o adresă de pe domeniul yahoo.com, dar nu a putut identifica autorul mesajului.
Pentru că unele persoane încă făceau referinţă la acea listă, Pavlicenco a mers mai departe şi a depus plângeri la Procuratură şi în judecată. Chiar dacă autorul mesajului a rămas necunoscut, instanţa a stabilit că informaţia este falsă şi i-a lezat onoarea.
„Reieşind din răspunsurile Serviciului de Informaţii şi Securitate, cât şi ale Procuraturii Generale, instanţa concluzionează că, in privinţa Vitaliei Pavlicenco, a fost răspândită o informaţie neveridică, ce nu corespunde realităţii, deoarece ultima nu a colaborat niciodată cu Comitetul Securităţii al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi nici cu Comitetul Securităţii de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, KGB (Komitet Gosudarstvenoi Bezopasnosti), inclusiv în calitate de informator, colaborator, rezident, ofiţer de securitate sau în orice altă calitate. De către organele competente nu a fost identificat şi autorul informaţiei „Listei Şandrovschi”, publicate pe reţeaua Internet“, se arată în hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie.