VIDEO „Ori alungaţi, ori în lagăre”. Jirinovski: „Armata rusă trebuie să fie în toate ţările din fosta URSS”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Jirinovski susţine că ţările din fosta URSS reprezintă zona intereselor naţionale ruseşti FOTO: Arhiva
Vladimir Jirinovski susţine că ţările din fosta URSS reprezintă zona intereselor naţionale ruseşti FOTO: Arhiva

„Tot teritoriul fostelor republici sovietice este zona intereselor naţionale ruseşti. Peste tot trebuie să fie drapelul rusesc şi o singură armată - cea rusă”, a declarat deputatul rus şi preşedintele liberal-democraţilor de la Moscova, Vladimir Jirinovski.

Reprezentantul Dumei de Stat de la Moscova a salutat recent, în cadrul unei conferinţe de presă, decizia adoptată de autorităţile ruse privind ţările baltice. „Suntem foarte bucuroşi că a fost pronunţată decizia Procuraturii Generale privind legalitatea ieşirii ţărilor baltice din componenţa Uniunii Sovietice. Noi am ştiut că aceste acţiuni sunt ilegale. Constituţia URSS nu prevedea destrămarea ţării. Nicio constituţie nu prevede aşa ceva. Dacă cineva vrea să iasă din componenţa teritorială trebuie să treacă prin toate procedurile, cum ar fi organizarea unui referendum. Aşa ceva nu a fost şi nicio procedură nu a fost respectată. Suntem bucuroşi că a venit timpul să adunăm pietrele”, a declarat Vladimir Jirinovski.

Deputatul rus a invocat în discursul său necesitatea stringentă a Rusiei de a investi în armament de ultimă generaţie. „Au venit acolo tancurile americane. Acolo şi o să le lăsăm. Drapelul rusesc să fie deasupra oraşelor Riga, Vilnius şi Talin, iar tancurile americane vor sta în muzeu. Americanii nu vor primi înapoi nici un tanc. Tot teritoriul fostelor republici sovietici este zona intereselor naţionale ruseşti. Peste tot trebuie să fie drapelul rusesc şi o singură armată – cea rusească. Restul, ori trebuie să fie alungaţi de pe acele teritorii, ori - în lagăre”, a mai spus Jirinovski. 

Menţionăm că Vladimir Jirinovski este cunoscut pentru declaraţiile şi acţiunile sale scandaloase, fiind considerat persona non-grata în mai multe state.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite