VIDEO Cel mai important post TV din Rusia anunţă că România ar putea interveni militar în Moldova
0Cel mai important post de televiziune din Rusia „Pervîi Kanal” anunţă că protestatarii s-au întrunit în centrul Chişinăului pentru a cere salvarea ţării în condiţiile în care au fost adoptate anumite documente care prevăd ca România să introducă trupe militare pe teritoriul Republicii Moldova în cazul unor dezordini în masă.
Postul de televiziune rusesc „Pervîi Kanal” anunţă că moldovenii protestează în centrul Capitalei din cauza corupţiei şi a miliardului furat, iar apropierea de Uniunea Europeană nu i-a ajutat să-şi îmbunătăţească nivelul de trai, fiind cea mai săracă ţară. În acelaşi timp, potrivit jurnaliştilor ruşi, manifestanţii au ieşti la protest pentru a le cere autorităţilor să salveze ţara.
„În caz contrar, conform preevderilor unor documente adoptate cu câţiva ani în urmă, în cazul declanşării unor dezordini în masă, România va introduce armata pe teritoriul Republicii Moldova şi va instala guvernarea românească la Chişinău. Iar aceasta va semnifica sfârşitul independenţei Republicii Moldova”, susţin jurnaliştii ruşi.
În acelaşi timp, reprezentanţii postului TV din Rusia consideră că, deşi unii susţin că nu există nicio asemănare între situaţia de la Chişinău şi maidanul din Ucraina, mai mulţi jurnalişti ruşi au fost deportaţi din Republica Moldova, fără a li se prezenta motivele.