VIDEO Cântăreţul Pavel Stratan vrea ca fiul său, Cezar, să calce pe urmele Cleopatrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Basarabeanul Pavel Stratan FOTO: Adevărul
Basarabeanul Pavel Stratan FOTO: Adevărul

Cântăreţul Pavel Stratan a revenit recent în atenţia publicului cu două piese noi: „Tango“ şi „Geamantan“. Invitat la Adevărul Live, basarabeanul a povestit despre viitoarele proiecte muzicale, în care îi va implica pe ambii copii.

După succesele răsunătoare ale fetiţei sale, Cleopatra Stratan, artistul planifică să îl lanseze în showbiz pe fiul său.

“Cezar va intra în studio pentru a înregistra piesa cu care se va lansa la sfârşitul acestei luni. Clipul va fi filmat în august şi lansarea cred că va fi în septembrie-octombrie. Mesajul piesei este de viaţă: fă ceea ce poţi cu ceea ce ai, pentru că noi trăim foarte multe fantezii, iar Cezar povesteşte despre toate”, a declarat Pavel Stratan.

După lansarea celui mic, cântăreţul vrea să facă un proiect cu toată familia muzicală. “În această perioadă înregistrez cântecul cu Anna Lesko şi va urma o colaborare cu un DJ, pe care trebuie să o lansez până pe 16 august. Piesa este despre Vaslui, de aceea vreau să o lansez acolo”, a spus  Stratan.

Vezi emisiunea cu invitatul Pavel Stratan AICI.

Artistul a mulţumit românilor Marius Moga şi Ionuţ Vasilache pentru clipul „Tango“, realizat luna trecută. “Ei mi-au dat piesa şi mi-a plăcut, deşi nu prea ştiu să dansez. După regia clipului, a început să-mi placă stilul tango. Versul «Să ti fac un tango» nu a fost ideea mea, ci ideea lor, iar mie mi s-a părut că nu ar fi stilul meu. N-aş spune vulgar, dar, de prima dată când am ascultat, nu am înţeles prea bine mesajul. Mai apoi, s-au aşezat toate la locul lor”, a adăugat vedeta.

Pavel Stratan la Adevărul Live: "Voi face un proiect cu cei doi copii ai mei"

“Copiii mei niciodată nu au muncit. Cleopatra şi cu Cezar sunt cei mai fericiţi copiii de pe lumea asta, eu sunt primul om care se gândeşte la copilăria copilului meu, iar ceea ce fac eu o să fie numai pentru binele lor. Lumea exagerează dacă vede clipul Cleopatrei de 50 de ori la televizor, are impresia că şi Cleopatra e acolo de 50 de ori”, a mai spus Pavel Stratan despre copii săi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite