Vezi cine este profesorul anului 2011 în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Buga este profesorul anului 2011
Alina Buga este profesorul anului 2011

Astăzi, sute de angajați din învățământ au sărbătorit „Ziua profesională a lucrătorilor din învățământ". Unii ascund în spate zeci de ani de experiență la catedră în timp ce alții sunt abia la început de drum.

Primele flori pe care le-au primit educatorii, învățătorii și profesorii au fost chiar de la cei cu care se întâlnesc cinci zile pe săptămână și care îi ascultă de cealaltă parte a catedrei.

Dascălii spun că deși au salarii mici și săli slab dotate sunt mândri de profesia lor. „Am 30 de ani de stagiu pedagocic și cred că Dumnezeu ne-a încredințat cea mai bună materie de pe fața Pământului, copilul. Am un salariu de 3.000 de lei și cred că statul ar trebui să facă mai mult pentru a nu lăsa clasele fără dascăli", a declarat Raisa Pădurean, dascăl la un liceu din Tiraspol.

Tot astăzi, cei mai buni educatorii, învățătorii și profesorii aleși de o comisie specială au primit premii în valoare de 50.000 de lei fiecare. Oxana Miron de la grădinița numărul 10 din Bălți a primit premiul educatorul anului 2011, iar Nadejda Tighineanu de la liceul teoretic „P. Rareș" din Soroca este învățătorul anului. Profesorul anului este Alina Buga, doctor în pedagocie și profesoară de chimie la liceul teoretic „V. Alecsandri" din Ungheni.

Alina Buga spune că s-a îndrăgostit de această profesie încă din anii de facultate, iar de atunci nu s-a mai despărțit de catedră. „Activez în calitate de profesor încă din 1995. Mi-a placăut și franceza, dar am ales chimia. Uneori predau chimia în franceză", spune profesoara care spune că cei 50.000 de lei îi va investi în cercetare și editarea cărților.

La concursul republican „Pedagogul anului" au participat 64 de cadre didactice, 15 din învățământul preșcolar, 21 din învățământul primar și 28 din învățământul secundar.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite