Vânătorii vor majorarea amenzilor pentru braconaj de 4-5 ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânătorii şi pescarii vor să înainteze autorităţilor abilitate propuneri pentru înăsprirea pedepselor pentru braconaj şi prejudicierea fondului de vânătoare. Propunerile au fost discutate ieri la Congresul republican al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, transmite IPN.

Membrii societăţii propun ca pentru vânatul ilegal al iepurilor să se aplice o amendă de 5.000 de lei, comparativ cu 1.000 de lei în prezent.

Pentru vânatul ilegal al fazanilor se propune dublarea amenzii, până la 2.000 de lei, iar pentru vânătoarea ilegală de căprioare se propune amenda să crească de la 4.000 de lei la 20.000 de lei. În cazul vânatului ilegal al mistreţilor se sugerează o amendă de 30.000 de lei, comparativ cu  4.000 de lei în prezent.

Preşedintele Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, Oleg Ciocoi, a menţionat că numai prin majorarea amenzilor natura mai poate fi protejată.

În ultimii cinci ani au fost întocmite 6.000 de procese-verbale pentru încălcări şi au fost ridicate 660 de arme.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite