UPDATE E oficial: Eugen Tomac a ajuns în Camera Deputaţilor cu 78% din voturile exprimate de români pentru colegiul 2 Diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma numărătorii paralele efectuate de Alianţa România Dreaptă, Eugen Tomac, candidatul acestei coaliţii pentru Colegiul 2 Diaspora a strâns 81% din voturile cetăţenilor români din Republica Moldova

UPDATE, ora 19.41: Conform rezultatelor oficiale furnizate de Biroul Electoral Central, pe primul loc se află Viorel Badea (ARD), care a strâns 21.727 de voturi din total, urmat de Cristian David (USL), cu un total de 14.811 voturi.

La deputaţi, colegiul 2 din Diaspora a fost preluat de Eugen Tomac, candidat ARD, cu 11.473 de voturi. Fost consilier prezidenţial, Tomac a luat 78% din voturile exprimate de cetăţenii români în acest colegiu.

UPDATE, ora 12.49: Potrivit lui Eugen Tomac în Republica Moldova au votat circa 14.500 de cetăţeni români, cel mai mare număr de la un scrutin înregistrat până acum la un scrutin parlamentar. În Republica Moldova, Tomac a fost sprijinit în campanie de europarlamentarul Elena Băsescu şi de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

UPDATE, ora 12.12: Staff-ul de campanie al ARD a anunţat că Eugen Tomac a luat peste 80% în Republica Moldova. Votul general pe întregul Colegiu îl poziţionează pe Tomac pe locul 1 cu 75% din totalul voturilor.

Alături de Republica Moldova, Colegiul 2 Diaspora îi mai reprezintă pe românii din Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bhutan,  Bosnia şi Herţegovina, Brunei, Cambodgia, China, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Croaţia, Filipine, Macedonia, Georgia, India, Indonezia, Japonia, Kârgâzstan, Kazahstan, Laos, Malaezia, Maldive, Myanmar (Birmania), Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Serbia, Singapore, Sri Lanka, Tadjikistan, Thailanda, Timorul de Est, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan şi Vietnam.

81% din voturile cetăţenilor români din Republica Moldova pentru Parlamentul României au fost atribuite candidatului Alianţei România Dreaptă, Eugen Tomac. Acest rezultat este neoficial şi a fost atins după numărătoarea paralelă efectuată de membrii coaliţiei care-l susţine pe Tomac în cursa pentru un mandat de deputat la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

„Doresc să le mulţumesc celor care m-au votat pentru încrederea acordată. Le sunt profund recunoscător. Această cifră este reală şi reprezintă numărătoarea noastră paralelă“, a spus candidatul ARD pentru Colegiul 2 Diaspora.

Tot din surse neoficiale, candidatul pentru Senat Viorel Badea a strâns circa 9.000 de voturi în Republica Moldova.

Conform rezultatelor parţiale anunţate azi dimineaţă la ora 10.00 de Biroul Electoral Central, la alegerile de ieri USL a strâns 58,63% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 60% din voturile pentru Senat, în timp ce ARD a acumulat 16,69% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 16,95% la Senat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite