Unde poţi să mergi în vacanţă fără viză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O vacanţă de vis pe plajele din Bahamas te va costa câteva mii de euro, însă nu ai nevoie de viză pentru a ajunge pe insulă FOTO Shutterstock
O vacanţă de vis pe plajele din Bahamas te va costa câteva mii de euro, însă nu ai nevoie de viză pentru a ajunge pe insulă FOTO Shutterstock

Moldovenii care vor să călătorească în străinătate, dar au nici timp şi nici răbdare să-şi facă acte, pot opta pentru ţările CSI sau pentru alte 18 state, unde pot sta între 28 şi 90 de zile.

E suficient să parcurgi cu privirea lista statelor pentru care nu au nevoie de viză ca să înţelegi că ai ocazia să descoperi cele mai frumoase locuri de pe pământ. Majoritatea ţărilor în care poţi trece încrezător de vameşi, fără a aduna maldăre de documente, sunt insule pitoreşti, cu climat tropical, peisaje exotice şi vieţuitoare pe care nici n-ai sperat să le vezi în realitate. Printre acestea sunt Bahamas, Haiti, Seychelles sau Grenada. 

Atenţie, însă, călătoria peste mări şi ţări îţi va uşura simţitor portofelul. De exemplu, ca să ajungi în Ecuador, statul care ne-a scutit cel mai recent de grija vizelor, ai nevoie de peste 1.500 de euro doar pentru bilete. Cu masa şi cazarea, te descurci pe loc, deoarece agenţiile de turism de la noi nu au asemenea oferte. „Sunt prea puţine solicitări. Nu putem oferi nimic nici pentru insulele Cook sau Namibia. Nu ştiu dacă au ajuns moldoveni acolo. Dintre ţările care nu solicită vize, oamenii noştri merg cel mai des în ţările CSI“, ne spune Aliona Posteuca, operator la o agenţie din Capitală.

SEJUR DE MII DE EURO

Găseşti, în schimb, un pachet turistic pentru insula Barbados din Oceanul Atlantic. O excursie printre maimuţe, broaşte ţestoase, păsări colibri, papagali, peşti zburători şi baracude te-ar lăsa fără cuvinte, dar şi fără câteva mii de euro în cont. „Dacă plecaţi din Moscova, avionul vă costă 1.450 de euro, tur-retur. Pentru cazare la un hotel de patru stele plătiţi 2.490 de dolari, pentru şapte nopţi cu mic dejun“, precizează Aliona Posteuca.

Nu ajungi uşor nici în ţările insulare Niue, Micronezia, Samoa sau Seychelles. Ai toate şansele însă să descoperi diversitatea culturală din Malaezia, pe unde au mai trecut conaţionali de-ai noştri. Cu un bilet de 1.500 de euro şi cazare la hotel la preţul de 2.400 de dolari, poţi avea o vacanţă de neuitat pe plajele cu nisip fin, străjuite de palmieri, într-un paradis gastronomic.  

POTENŢIALI INVESTITORI

Fără viză poţi să ajungi şi în Haiti, dacă vrei să întinzi o mână de ajutor locuitorilor insulei lovite de un grav cutremur în 2010.
Autorităţile noastre recunosc că statele cu care avem regim fără vize nu sunt vizitate des de moldoveni şi nici cei de acolo nu ne prea trec hotarele. „Aceste acorduri ne oferă perspective de colaborare. Moldovenii sunt interesaţi de destinaţii exotice. În plus, deschidem şi noi nişte porţi pentru investitori“, susţine Vasile Mircos, şeful Direcţiei servicii consulare din cadrul Ministerului de Externe.

L-am întrebat cum sunt selectate aceste state. „Avem aspiraţii europene şi, atunci când studiem o ţară, analizăm neapărat regimul de călătorii cu UE. Dacă nu are, ne mai gândim. Ne ferim, de asemenea, să fim folosiţi pe post de punte către Europa de migranţii ilegali“, ne explică diplomatul.

Lista ar putea fi completată şi cu destinaţii mai populare la noi. „Negociem şi cu alte state, de exemplu, din zona Balcanilor sau din America Latină. Piatră cu piatră se face casă“, adaugă Vasile Mircos. ;
Îţi iei viza la intrarea în ţară

În alte 25 de state îţi iei viza direct în vamă. Printre acestea sunt Cambodgia, unde taxa este de 20 de dolari, Jamaica - 20 de dolari, Liban - 40 de dolari, Kenya - 50 de dolari sau Mozambic - 70 de dolari.
Deocamdată, plătim şi la intrarea în Turcia, care este destinaţia preferată a moldovenilor pentru vacanţă. Chiar dacă a fost deja semnat Acordul privind anularea regimului de vize între Moldova şi Turcia, vom putea circula liber abia după ce parlamentele celor două ţări vor ratifica documentul.

LIBER ÎN 28 DE STATE

Pe lângă zece ţări CSI, nu aveţi nevoie de vize pentru a merge în Bahamas, Barbados, Ecuador, Fiji, Georgia, Grenada, Haiti, Cook, Malaezia, Micronezia, Namibia, Niue, Panama, Peru, Samoa, San Marino, Seychelles, Sf. Vincenţiu şi Grenadine.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite