Un deputat PAS dă vina pe fostele guvernări pentru problemele din ţară: Noi am moştenit o casă fără ferestre, iar schimbările nu se fac peste noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Marian FOTO AGORA
Radu Marian FOTO AGORA

Guvernul va ajuta cetăţenii să facă faţă preţurilor mari la produsele alimentare prin majorarea veniturilor. Asigurările sunt date de deputatul PAS, Radu Marian. Potrivit parlamentarului, statul deja a oferit suport considerabil cetăţenilor prin majorarea pensiilor şi salariilor, dar şi prin compensarea tarifului la gazele naturale în perioada rece a anului, notează IPN.

În acelaşi timp, experţii economici spun că Republica Moldova înregistrează o rată înaltă a inflaţiei, întrucât majoritatea produselor sunt importate.

Reprezentanţii mediului de afaceri spun că preţurile mari la produsele alimentare sunt o consecinţă a inacţiunilor tuturor guvernărilor, care n-au investit în agricultură şi industria procesatoare.

„Noi suntem ţară agrară, dacă guvernarea s-ar ocupa mai mult de acest sector şi preţurile ar fi altele. Trebuie să se înceapă de la excluderea schemelor la produsele alimentare până ele ajung pe raft, trebuie daţi la o parte toţi intermediarii şi de ajuns direct la producător. Producătorul să discute direct cu reprezentanţii magazinelor”, a spus Valentin Eşanu, om de afaceri din Republica Moldova, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Şi experţii economici recunosc că majorarea galopantă a preţurilor la produsele alimentare are loc întrucât majoritatea produselor sunt de import. De asemenea, potrivit experţilor, reducerea TVA nu va face decât să scadă încasările la buget, fără a stopa procesele inflaţioniste.

„Cauza principală a inflaţiei din Republica Moldova sunt preţurile de import. Majoritatea încasărilor la bugetul de stat vin din taxa pe valoare adăugată. Pe noi ne aşteaptă sezonul rece şi următorul an de indexare a pensiilor cu 25-30%. Dacă reducem TVA, de unde colectăm bani? Chiar dacă va fi redusă TVA, acest lucru nu va stopa creşterea preţurilor. Ar fi o decizie cu impact politic de scurtă durată, dar asta nu va schimba tendinţele inflaţioniste”, a spus expertul economic, Alexandru Fală.

Reprezentanţii PAS dau vina pe predecesorii lor şi spun că situaţia proastă din ţară este o consecinţă a inacţiunilor fostelor guvernări. Potrivit deputaţilor PAS, statul va oferi sprijin cetăţenilor pentru a face faţă valului de scumpiri, prin majorări de pensii şi salarii.

„Preţurile cresc foarte mult nu doar la noi, ci în toată lumea. Este o consecinţă a războiului din Ucraina, a slăbirii economiei, capacităţilor de producţie. Doar că pe noi ne afectează cel mai mult pentru că suntem o ţară cu venituri reduse. Guvernul are două instrumente, să majoreze veniturile populaţiei şi să susţină mediul de afaceri. Noi am majorat pensia cu 900 de lei pe lună, am limitat adaosul comercial la peste 20 de produse, am oferit suport la plata facturilor la energie, am oferit suport de 3500 de lei pentru fiecare gospodărie. Salariul minim din sectorul bugetar l-am majorat cu 60%, cu 40% s-a majorat numărul medicamentelor oferite gratuit. Am moştenit o casă fără ferestre, cu pereţii dărâmaţi. Schimbările nu se fac peste noapte”, a spus deputatul PAS Radu Marian.

Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Marcel Spatari, a anunţat că în curând Guvernul va aproba un mecanism de reducere a vulnerabilităţii energetice. Fiind vorba despre un program ţintit de acordare a compensaţiilor la gazele naturale, electricitate şi energie termică.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite