Un copil s-a ars după ce a căzut pe plita încinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul se afla in Sectia Chirurgie. FOTO Arhiva
Copilul se afla in Sectia Chirurgie. FOTO Arhiva

Un băieţel de doi ani din satul Cubolta, raionul Sângerei, a suferit arsuri de gradul I şi II după ce a căzut pe plita încinsă de pe soba pe care dormea. Copilul este internat la Reanimare a Spitalului clinic municipal Bălţi, unde i s-a administrat tratament şi acum se află în Secţia Chirurgie.

Contactată de Info-Prim Neo, şefa Secţiei primiri urgenţe, Ala Condrea, a declarat că, dacă părinţii erau prudenţi, băieţelul nu s-ar fi ars pe spate, fese, coapse şi pe picior. Potrivit medicului, părinţii l-au culcat pe copil pe cuptor, iar când acesta s-a trezit, s-a întins către mama sa şi a căzut pe plita încinsă.

Medicul a menţionat că în această perioadă rece, când copiii se află majoritatea timpului în casă, părinţii trebuie să fie prudenţi. „Este contraindicat ca plita să fie în aceeaşi cameră în care stau copiii, deoarece aceştia pot pune din curiozitate mână pe uşiţa de la sobă sau pe un cărbune încins. Copilul nu trebuie lăsat fără supraveghere nici pentru o secundă“, a spus medicul. De asemenea, Ala Condrea a declarat că în asemenea situaţii, părinţii trebuie să scoată hăinuţa copilului, dacă nu este lipită de piele, să-l pună sub jet de apă şi să cheme de urgenţă ambulanţa.

Părinţii spun că obişnuiau să culce copilul pe cuptor însă niciodată nu s-au gândit că acesta ar putea să cadă pe plită. Când s-a produs nenorocirea, în cameră era doar mama. Copilul s-a trezit, a văzut-o şi s-a întins spre ea, însă a căzut. „Imediat l-am luat, l-am dezbrăcat şi l-am pus sub apă rece. Este o lecţie crudă pentru mine. Niciodată de acum încolo nu-mi voi mai culca copilul pe cuptor“, a spus femeia.

În Republica Moldova cel puţin şase copii cu vârsta de până la cinci ani devin victime ale unor accidente casnice, iar în fiecare săptămână un copil de până la cinci ani moare în urma unui accident casnic.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite