„Ultimul sunet” a răsunat pentru elevii din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din toate instituţiile de învăţământ din ţară au participat astăzi, 31 mai, la careul solemn dedicat încheierii anului de învăţământ 2018-2019. Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi cu flori în mâini, elevii, împreună cu părinţii şi profesorii, au marcat „Ultimul sunet” cu cântece, dansuri şi recitaluri de poezie, transmite IPN.

„Ultimul sunet” a răsunat astăzi şi pentru elevii Liceului teoretic „Gheorghe Asachi”, care anul acesta este absolvit de către 128 de elevi din clasa a IX-a şi 102 din clasa a XII-a. Directorul liceului, Boris Volosatâi, a declarat că este ultima oră festivă a anului de studii 2018-2019, an în care instituţia a marcat 155 de ani de la fondare, dar şi un an în care a fost marcat un eveniment de o importanţă mare pentru toţi românii – o sută de ani de la Marea Unire.

Boris Volosatâi a spus că acest „Ultim sunet” vesteşte sosirea unei mari şi frumoase vacanţe pe care o aşteaptă cea mai mare parte dine elevi, însă nu şi absolvenţii claselor a IX-a şi a XII-a, pentru care acest sunet, chiar va fi ultimul, iar apoi urmează examenele. „Şi vorbesc despre examenul de bacalaureat sau de examenul de capacitate, vorbesc despre examenul vieţii, care nu merge după manual, după curriculum”, a spus directorul liceului, menţionând că acest examen al vieţii este buna pregătire de acasă, buna pregătire de la şcoală.

Şi ministra educaţiei, culturi şi cercetării, Monica Babuc, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii „Ultimului sunet”.  „Vă felicit pentru efortul academic, materializat în preţioase achiziţii, abilităţi şi atitudini, pe care vi le-aţi dezvoltat în colaborare cu semenii şi dascălii voştri. Am convingerea că acest an şcolar a contribuit plenar la creşterea dvs. spirituală, motivându-vă să deveniţi cetăţeni responsabili ai Republicii Moldova, cu respect pentru sine şi pentru ceilalţi. Vă doresc să aveţi o vacanţă frumoasă alături de cei dragi, să reuşiţi să vă odihniţi, dar şi să faceţi cât mai multe fapte bune şi lecturi de calitate. În mod deosebit, vreau să mă adresez absolvenţilor ciclurilor primar, gimnazial şi liceal, cărora le urez mult succes, perseverenţă, încredere în forţele proprii şi determinare în realizarea cu succes a propriului proiect de carieră”, se menţionează în mesaj.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite