TRAFIC DE ORGANE 11 cetățeni moldoveni au rămas fără rinichi în Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Generală de la Chișinău a remis instanţei de judecată o cauză penală, declanşată în urmă cu opt ani pe numele a două persoane, acuzate de trafic de fiinţe umane.

Cei doi sunt învinuiţi de procurori că în anii 2001-2002 au recrutat trei cetăţeni moldoveni în scop de prelevare de organe.

Aceştia au însoţit victimele pentru examinarea şi efectuarea analizelor medicale necesare intervenţiei chirurgicale, în scopul prelevării a câte un rinichi.
În continuare, inculpaţii au organizat transportarea acestora în orașul Istanbul (Turcia).

La destinaţie victimele au fost întâmpinate de cetăţeanul Israelului Zis Michael Naum, care i-a transportat la o clinică medicală privată, unde au fost supuşi intervenţiilor chirurgicale prin care le-a fost prelevat câte un rinichi, fapt confirmat prin rapoartele de expertiză medico-legală, comunică serviciul de presă al Procuraturii generale.

Reveniţi acasă, „donatorii" s-au întâlnit cu inculpaţii şi au fost remuneraţi cu câte 4.000, 6.000 şi respectiv 10.000 de dolari.

O altă cauză penală pe numele a trei complici la aceste crime a fost transmisă de procurori în Judecătoria Edineţ, care în iunie 2010 a decis amendarea a doi învinuiţi şi achitarea celuilalt. Procuratura Generală a contestat această sentinţă.

Alţi doi învinuiţi, la fel au fost deferiţi justiţiei de către procurori, care în noiembrie 2010 au transmis instanţei cauza penală de învinuire a doi traficanţi de organe. Actualmente, pe acest dosar nu a fost pronunţată nici o hotărâre.

În total, procurorii au trimis pe banca acuzaţilor șapte persoane inculpate de implicare în această reţea criminală, de pe urma cărora au avut de suferit 11 cetăţeni ai republicii, rămaşi fără câte un rinichi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite