Tiraspolul lasă fără răspuns soluția propusă de Chișinău, cu sprijinul UE, privind criza energetică declanșată de Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chișinăul a transmis Tiraspolului o scrisoare prin canalul de comunicare al reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, menționând că se află „în așteptarea unui răspuns și a unei decizii cumpătate, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”.

Tiraspolul nu se expune cu privire la soluția cu suportul UE. FOTO: Arhivă
Tiraspolul nu se expune cu privire la soluția cu suportul UE. FOTO: Arhivă

Reprezentanții Biroului politici de reintegrare, structură în cadrul Guvernului de la Chișinău, au anunțat marți că au ,, transmis Tiraspolului o scrisoare cu ultima propunere a autorităților, prin canalul de comunicare al reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană”.

Responsabilii Executivului moldovean au menționat că „sunt în așteptarea unui răspuns” în contextul în care regimul separatist de la Tiraspol nu a spus nimic în acest sens. 

Precizări despre împrumutul solicitat de Tiraspol

În aceeași zi, autoritățile moldovenești au anunțat că cele 3 milioane de metri cubi de gaze naturale, solicitate cu împrumut de regimul separatist, vor fi livrate regiunii transnistrene în baza unui contract ce urmează să fie încheiat de compania „Moldovagaz” de la Chișinău și „Tiraspoltransgaz”, companie din regiunea separatistă transnistreană.

,,Acordul va fi garantat de Uniunea Europeană. Măsura este necesară pentru a menține presiunea critică din conductele aflate pe stânga Nistrului pentru ca rețeaua de distribuție să poată rămână funcțională. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. Volumul de gaze va fi restituit SA „Moldovagaz” de către  SRL „Tiraspoltransgaz” până la data de 1 martie 2025, iar în lipsa posibilității restituirii acestuia în formă fizică, gazul va fi achitat”, au precizat reprezentanții Guvernului condus de Dorin Recean.  

Anunțul Chișinăului 

În data de 27 ianuarie, premierul Dorin Recean a anunțat că UE oferă un pachet de sprijin pentru depășirea crizei energetice, care vizează trei elemente, printre care un grant de 30 de milioane de euro pentru procurarea gazului necesar căldurii și electricității în regiunea separatistă și pentru furnizarea curentului electric la un preț accesibil pentru Chișinău.

,, Astăzi, cu suportul UE, vom aproba un împrumut prin care acordăm imediat un volum de 3 milioane de metri cubi de gaz celor din stânga Nistrului. Măsura este necesară pentru a menține presiunea critică din conductele aflate în regiunea transnistreană pentru ca rețeaua de distribuție să poată rămână funcțională cel puțin până la 31 ianuarie 2025.

 Intervenția de urgență pentru perioada 1-10 februarie.Uniunea Europeană oferă 30 de milioane de euro grant pentru procurarea volumelor necesare de gaze naturale pentru producerea de energie electrică la Centrala de la Cuciurgan pentru malul drept la costurile și tariful de pre-criză, dar și pentru consumul regiunii transnistrene.

 Program complex de reziliență energetică pentru următorii 2 ani: În paralel, Guvernul Republicii Moldova și ComisiaEuropeană lucrează la un pachet de asistență pentru 2 ani, pentru a consolida reziliența energetică a țării. Acest pachet va include două componente de bază - investiții necesare în infrastructură energetică, atât producere cât și transport (ca să ne asigurăm că nu mai putem fi șantajați); și măsuri pentru reducerea tarifelor la energia electrică pentru toți cetățenii din Republica Moldova”, a afirmat Dorin Recean.

Totodată, șeful Guvernului de la Chișinău a subliniat că: „Soluția demonstrează încă o dată angajamentul UE pentru sprijinirea dezvoltării reale a bunăstării în Republica Moldova. Noi cu toții știm cine este la baza acestei crize, mă refer la faptul că Rusia intenționat i-a lăsat pe cei din stânga Nistrului fără gaze naturale, i-a lăsat în întuneric, i-a lăsat fără căldură, i-a lăsat fără apă. Totuși, Rusia a eșuat să ofere condiții elementare cetățenilor chiar dacă povestește că permanent au grijă de ei și vedem cum Kremlinul i-a lăsat pradă acestei disperări. Guvernul Republicii Moldova nu va permite un astfel de scenariu, am muncit zi de zi. Aici vreau să apreciez acest gest de solidare al UE, al țărilor membre, al țărilor prietene ale Republicii Moldova”.

Iar Comisia Europeană a precizat că acest pachet de sprijin este oferit în contextul în care regiunea transnistriană ,,trece printr-o criză energetică severă”.

„În mijlocul iernii, mai mult de 350.000 de locuitori ai regiunii Transnistrene sunt lăsați în întuneric și frig, deoarece Rusia a decis să oprească livrările de gaze. Nu putem accepta ca oamenii din continentul nostru să nu aibă acces la cele mai elementare servicii. Dar vremurile grele scot la iveală adevărații prieteni. De aceea, azi oferim un colac de salvare. Vom livra gaze locuitorilor din Transnistria și vom restabili accesul lor la electricitate și încălzire”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Criză declanșată de Kremlin

Transnistria, regiune separatistă care a ieșit de sub jurisdicția Chișinăului la începutul anilor '90, a rămas fără gaze rusești de la 1 ianuarie 2025, după refuzul Kievului de a prelungi contractul de tranzit al resurselor energetice către Europa, precum și refuzul Gazpromului, companie controlată de Kremlin, de a-și onora obligațiile contractuale și de a livra gaz, invocând o pretinsă datorie a Moldovagaz, neconfirmată de un audit internațional realizat la inițiativa Republicii Moldova.

Astfel, Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care producea energie electrică pentru Transnistria, precum și o mare parte a curentului electric folosit de zonele din Republica Moldova aflate sub controlul Guvernului de la Chișinău, funcționează acum pe cărbune, rezervele acesteia fiind limitate și estimate până în data de 17 februarie, potrivit liderului separatist Vadim Krasnoselski. 

Ca urmare, zeci de mii de oameni din regiunea separatistă pro-rusă nu au căldură, iar gaze au numai pentru gătit și dispun parțial de energie electrică, iar Chișinăul importă o mare parte din curentul electric la un preț mai mare față de cel achiziționat din Transnistria, ceea ce a dus la dublarea tarifului acestuia. 

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite