Tiraspolul îi cere lui Putin să recunoască independenţa Transnistriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ministerul de externe” de la Tiraspol a transmis, astăzi, preşedintelui rus, Vladimir Putin, o scrisoare în care este cerută recunoaşterea independenţei Transnistriei de către Rusia.

Potrivit novostipmr, tinerii din regiunea transnistreană s-au adunat recent în cadrul unui forum internaţional în care au pregătit o adresare către preşedintele rus Vladimir Putin în care îi cer să îşi revadă poziţia în privinţa recunoaşterii independenţei Transnistriei. Scrisoarea a fost semnată de reprezentanţii tuturor delegaţiilor prezente la forum.

„În scrisoare este subliniat caracterul agresiv şi discriminatoriu al conducerii Republicii Moldova faţă de politica Transnistria, însoţit de încălcarea drepturilor legitime ale cetăţenilor republicii dintre care o mare parte sunt cetăţeni ruşi”, scrie sursa citată.

Tinerii susţin în scrisoare că Republica Moldova îşi pierde suveranitatea economică în favoarea Uniunii Europene şi NATO, iar cea politică - în favoarea României. Ei i-au mai spus lui Putin că între Transnistria şi Republica Moldova s-a format un hotar veritabil de stat, iar negocierile privind reglementarea conflictului sunt un adevărat eşec din cauza autorităţilor de la Chişinău pe care le acuză de sancţiuni, presiuni şi şantaj.

Semnatarii adresării către Vladimir Putin au amintit despre „precedentele internaţionale când voinţa poporului au stat la baza reglementării diferitor conflicte politico-teritoriale”. „De aceea, noi, tinerii Transnistriei şi Rusiei ne adresăm cu rugămintea de a revizui poziţia privind recunoaşterea independenţei republicii moldoveneşti transnistrene, care va fi urmată de intrarea liberă în componenţa Federaţiei Ruse”, susţin reprezentanţii tinerilor din regiune.

„Ministerul de externe” de la Tiraspol a transmis astăzi această scrisoare în original lui Vladimir Putin.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite