SUA sprijină reformele democratice în Republica Moldova. Mesajul, transmis de Antony Blinken

0
0

SUA sunt alături de poporul Republicii Moldova în eforturile acestuia de a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială şi de a rezista influenţei străine din partea actorilor care încearcă să se interfereze în integrarea europeană a republicii, a transmis sâmbătă secretarul de stat american Antony Blinken într-un mesaj de felicitare adresat Chişinăului cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova.

Antony Blinken a exprimat punctul de vedere al SUA privind Republica Moldova FOTO EPA EFE
Antony Blinken a exprimat punctul de vedere al SUA privind Republica Moldova FOTO EPA EFE

Şeful Departamentului de Stat a felicitat întregul popor al Republicii Moldova cu ocazia celei de-a 31-a aniversări a independenţei sale, adăugând că această zi este deosebit de semnificativă, întrucât Republica Moldova „îşi demonstrează puterea şi rezistenţa în primirea şi sprijinirea a sute de mii de refugiaţi forţaţi să fugă de invazia brutală a Rusiei în Ucraina”.

Republica Moldova a arătat lumii că este o ţară mică, cu o inimă mare”, afirmă Antony Blinken în mesajul său postat pe pagina web a executivului SUA.

Continuăm să sprijinim reformele democratice ale guvernului Republicii Moldova şi eforturile acestuia de a lupta împotriva corupţiei şi de a construi o economie care să funcţioneze pentru toţi moldovenii”, subliniază secretarul de stat american.

Statele Unite felicită Republica Moldova pentru progresul şi hotărârea sa. Aşteptăm cu nerăbdare să ne consolidăm în continuare relaţia bilaterală, înrădăcinată în valorile noastre democratice comune”, mai adaugă şeful Departamentului de Stat.

Ce a transmis ambasadorul SUA la Chișinău

Un mesaj de felicitare cu această ocazie a fost transmis şi de către ambasadorul SUA la Chişinău, Kent Logsdon, pe care l-a rostit în limba română într-un mesaj video, conform Radio Chişinău. „SUA se mândreşte să vă fie partener de 30 de ani. Am conlucrat pentru a aboli provocările imediate şi pentru a construi o republică democratică, prosperă, sigură, care e parte a lumii libere”, afirmă ambasadorul american, menţionând că Statele Unite vor conlucra cu guvernul moldovean pentru sporirea oportunităţilor economice şi diversificării resurselor energetice, în lupta cu corupţia şi asigurarea securităţii.

Ne angajăm să susţinem reformele dumneavoastră pe calea integrării europene a ţării. Cetăţenii moldoveni au impresionat omenirea cu puterea şi solidaritatea lor atunci când şi-au deschis casele pentru refugiaţii din Ucraina", afirmă diplomatul american în acelaşi mesaj video.

Oficialii români și-au reafirmat sprijinul pentru Chișinău

Suntem pregătiţi să oferim sprijin în produse energetice, pentru a putea trece cu bine această iarnă, ajutor umanitar pentru refugiaţii ucraineni aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova, alocări directe pentru susţinerea bugetului de stat al Republicii Moldova. România se numără, de altfel, alături de Germania şi de Franţa, printre iniţiatorii Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care vizează acordarea de asistenţă imediată politică, financiară şi materială, precum şi expertiză aprofundată pentru procesul de reformă democratică”, a transmis premierul Nicolae Ciucă. 

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a avut un mesaj pe Twitter. „Calde felicitări doamnei preşedinte Maia Sandu şi cetăţenilor Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenţei! România va continua să fie cel mai important susţinător al Republicii Moldova, cetăţenilor săi şi al integrării sale europene. UE - singura opţiune către un viitor prosper&democratic!”, a transmis șeful statului. 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis sâmbătă un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, în care spune că este un moment de reafirmare a sprijinului României pentru un parcurs rapid şi uşor al Chişinăului pentru integrare în UE.

Mai multe - Republica Moldova

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite