Streleţ cere demiterea şefului CNA. Chetraru: „Mă voi conforma”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Chetraru, directorul CNA
Viorel Chetraru, directorul CNA

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a anunţat că a expediat în adresa preşedintelui Timofti un demers prin care cere iniţierea procedurii de eliberare din funcţie a directorului Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru.

UPDATE 16:18 „Sunt general şi nu comentez declaraţiile şefilor mei ierarhici. Voi aştepta decizia preşedintelui şi mă voi conforma”, a declarat Viorel Chetraru pentru platforma online Anticoruptie.md

-----

„Avem suficiente probe care demonstrează că CNA are o abordare selectivă în investigaţiile pe care le face”, a declarat premierul Valeriu Steleţ în cadrul unui briefing.

Potrivit lui Valeriu Streleţ, CNA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în ceea ce ţine de lupta cu corupţia, dovadă în acest sens fiind faptul că percepţia generală este că nivelul acestui fenomen este unul foarte înalt.

De asemenea, premierul a declarat că Ilan Shor, care era învinuit în dosarul BEM, se plimbă nestingherit la libertate, deşi ar fi trebuit acuzat de corupere activă dacă a oferit lui Vlad Filat acele sume despre care a declarat procurorilor. 

Menţionăm că Vlad Filat este reţinut în izolatorul CNA după ce Ilan Shor l-a acuzat că ar fi extorcat de la el 250 milioane de dolari.

Viorel Chetraru conduce Centrul Naţional Anticorupţie din anul 2009.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite