Spitalul “Valentin Ignatenco” şi Spitalul de urgenţă din Chişinău au primit instrumente chirurgicale noi de la fundaţia milionarului Vlad Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chirurgii de la Spitalul de copii “Valentin Ignatenco” şi cei de la Spitalul de urgenţă din Chişinău vor putea de acum să opereze cu instrumente noi, moderne, adecvate standardelor de calitate şi igienă. Aceasta graţie fundaţiei Edelweiss care a oferit vineri, 26 iulie, câte un asemenea set de instrumente chirurgicale celor două spitale.

Directorii celor două unităţi medicale, Nicolae Starciuc şi Gheorghe Ciobanu au preluat direct de la sediul fundaţiei cele două truse cu echipament profesionist, ce conţin instrumente esenţiale de marca ZIMMER pentru realizarea unor intervenţii de specialitate: modular electric, mandrina tip Jacobs 1000 rotaţii/minut, acumulator Lithium, kit transfer baterie, lama oscilant, piesa de mână cu tragaci, adaptor fierastrau oscilant.

Valoarea fiecăruia este de 268.800 de lei, suma donaţiei fiind de 537.600 de lei.

"Deocamdată, statul nu are resursele necesare pentru a rezolva toate situaţiile grele pe care le întâmpină în mai multe domenii: sanitar, educaţie, protecţie socială. Iar procedurile care trebuie îndeplinite pentru achiziţii publice necesită timp. Am văzut că doctorii anunţau că s-ar putea să se oprească operaţiile necesare copiilor cu trame. Într-o asemenea situaţie de urgenţă, m-am gândit că e nevoie să fim solidari şi să ajutăm operativ. Este inacceptabil să rămână fără asistenţă chirurgicală, mai ales, copiii!", a declarat Vlad Plahotniuc, fondatorul Edelweiss.

Potrivit acestuia a fost rezolvată doar această situaţie, dar nu şi problema.

"Vom susţine măsurile pe care ministrul sănătăţii le va propune după finalizarea analizelor, care se fac acum în această privinţă. Procesul de modernizare trebuie continuat la nivel de politici de stat, dar fără amânare, pentru a asigura oamenilor condiţii civilizate de tratament, dar şi de muncă, în toate domeniile. Voi contribui la acest proces, atât ca om politic, cât şi ca cetăţean", a afirmat Vlad Plahotniuc, considerat unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni politici şi de afaceri din Moldova.

Amintim că luni a izbucnit un scandal ca urmare a difuzării unui flim în care se arată că la Spitalul Municipal pentru copii „Valentin Ignatenco“, copii sunt operaţi de chirurgii traumatologi cu cleşti de scos cuie şi cu bormaşina.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite