Spidermen pe clădirile din Chișinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alpiniştii industriali spală geamurile doar prin coborâre
Alpiniştii industriali spală geamurile doar prin coborâre

Alpiniştii utilitari fac lucrări de întreţinere a clădirilor, suspendaţi în numai două frânghii. Îi puteţi vedea deseori lipiţi de geamuri, la zeci de metri înălţime. Câștigă până la 10.000 de lei pe lună, la mica înţelegere, şi îşi riscă viaţa în fiecare zi, indiferent de condiţiile meteorologice.

Imaginează-ţi că speli geamuri, la etajul opt al unui bloc. Acum închipuie-ţi că le speli pe exterior, suspendat între cer şi pământ, fără niciun fel de contact cu oamenii din interiorul clădirii. Sub picioarele tale sunt circa 40 de metri de aer. Apoi asfalt. Iar viaţa ta atârnă în doar două frângii subţiri de câţiva milimetri, agăţate de acoperiş.

„O funie susţine până la 2.500 de kilograme. Înainte de prima coborâre se fixează siguranţa. Cea mai solicitantă clădire din Chişinău pentru un alpinist utilitar este blocul de la Porţile Oraşului, fiindcă e mai înalt. În rest, nu mai contează dacă blocul are faţada din beton sau din sticlă ", ne spune Ghenadie Culev, de 32 de ani, unul dintre „spidermenii industriali" din Chişinău.

Pentru Ghenadie şi colegul lui de echipă, Igor Frunză, scenariul descris mai sus face parte din viaţa de zi cu zi, de 12 ani încoace. Fiecare câştigă până la 10.000 de lei pe lună, spalând geamuri, montând burlane de apă şi făcând izolaţii termice pe faţadele blocurilor. „La început îmi părea tare interesant, încât nici frică nu-mi mai era. Chiar dacă mă uitam atent cum fac alţii, la mine nu mergea. M-am coborât de câteva ori şi parcă întotdeauna era ca prima dată", mărturiseşte Ghenadie. „Pentru a începe treaba trebuie să ştii a face nodurile de fixare. Cel mai important e nodul principal, care asigură funia de siguranţă", mai spune el.

Învăţăceii se descurcă pe cont propriu

Începuturile au fost anevoioase pentru fiecare dintre ei. Fără cursuri specializate în Chişinău, fiecare a fost nevoit să se descurce după posibilităţi. „Dacă timp de un an te pregăteşti bine, deja nu-ţi mai este frică de înălţime. Totuşi la blocurile de 16 etaje te temi până la prima coborâre de dimineaţă. Atunci e cel mai periculos. Chiar dacă ai fixat bine funia, ţi-e frică să nu se agaţe în ceva, te mai uiţi să fie bine poziţionată, lucruri de genul ăsta", afirmă Igor Frunză, după o coborâre de pe clădirea de birouri Kentford.

Deşi se laudă că nu-i bloc în Capitală pe care să nu-l poată coborî în rapel, se tem totuşi de două lucruri: vremea rea şi ţevile metalice ascuţite de pe acoperişuri. „În cel mai rău caz ne fixăm de geamuri cu nişte ventuze speciale. Dar, în general, când lucrezi la temperaturi mai mici de 5 grade Celsius, pot apărea probleme", mărturiseşte Ghenadie.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite