Sindicatele din R. Moldova cer Parlamentului garanţii pentru cei care se vaccinează anti-COVID-19
0
Sindicatele solicită Parlamentului instituirea unor garanţii salariaţilor care se vaccinează împotriva COVID-19. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a elaborat şi a remis în adresa Parlamentului Republicii Moldova propunerea, în forma unui proiect de lege, pentru completarea Codului Muncii în acest sens, transmite IPN.
Potrivit CNSM, acest lucru poate motiva şi stimula salariaţii să se vaccineze împotriva COVID-19 şi, astfel, să combată efectele pandemiei.
Potrivit unui comunicat de presă al CNSM, propunerea este ca angajatorul să fie obligat să permită, fără nicio piedică, prezentarea salariaţilor la instituţiile medicale în ziua vaccinării împotriva COVID-19, menţinându-le salariul mediu.
De asemenea, se propune acordarea, pentru salariaţii care se vaccinează împotriva COVID-19, în baza unei cereri scrise, a unei zile libere cu menţinerea salariului mediu pentru fiecare doză de vaccin. La cererea scrisă a salariatului, aceste zile pot fi alipite la concediul de odihnă anual.
În opinia CNSM, promovarea propunerii respective va avea ca efect perfecţionarea legislaţiei muncii în vigoare, motivarea salariaţilor în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva COVID-19 şi, prin urmare, combaterea efectelor pandemiei, dar şi asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a salariaţilor.