Serviciul de Informaţii şi Securitate din R. Moldova are un nou director

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Musteaţă
Alexandru Musteaţă

Parlamentul a votat numirea lui Alexandru Musteaţă în funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru un mandat de 5 ani. Proiectul de decizie a fost susţinut cu votul a 54 de deputaţi PAS, transmite IPN.

Alexandru Musteaţă a spus că va face o analiză a modului în care funcţionează SIS, dar şi va revizui sistemul de securitate al Republicii Moldova. Noul şef al SIS a menţionat că interceptarea convorbirilor telefonice fără un aviz din partea Procuraturii este o ilegalitate şi trebuie pedepsită.

Din septembrie 2021, Alexandru Musteaţă este consilier pentru politici anticorupţie al premerului Natalia Gavriliţa şi membru al Comisiei Electorale Centrale. Alexandru Musteaţă a fost şi angajat al Fundaţiei Soros Moldova timp de 7 ani. A absolvit Universitatea Perspectiva, în 2010, Facultatea Relaţii Internaţionale, iar în perioada 2011-2013 a învăţat la Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, studii de politică naţională de securitate. În 2018 a învăţat la Facultatea de Drept din Riga, Letonia. Între anii 2020-2021 a studiat la Colegiul Europei.

Alexandru Musteaţă îl înlocuieşte pe Alexandr Esaulenco, cererea de demisie a căruia a fost acceptată în aceeaşi şedinţă. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite