Savanţii moldoveni contrazic ANRE şi operatorii. Au calculat cât ar trebui să fie tariful la energia electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova susţin că tarifele la energia electrică ar fi trebuit majorate cu 3,82%, până la 1,64 de lei/kWh ca urmare a ieftinirii gazelor naturale.

Institutul de Energetică al AŞM susţine că orice activitate trebuie să fie profitabilă, în caz contrar, nu va exista dezvoltare. „Pornind de la această ipoteză, Academia de Ştiinţe a Moldovei a realizat o analiză a evoluţiei veniturilor companiei din vânzări de la momentul ultimei modificări de tarif. „Este evident că Gas Natural Fenosa a reuşit, în perioada anilor 2012 şi 2013, să obţină un plus valoare de 24%, deşi cursul mediu valutar leu/dolar, conform datelor oficiale ale BNM, s-a majorat cu 2% şi, respectiv, 6%. „Este clar, că menţinerea plus valorii constante s-a datorat reducerii pierderilor în reţele. Conform rapoartelor de responsabilitate corporativă 2012 şi 2013 publicate pe site-ul companiei aceasta a avut un profit de 365,2 milioane de lei în 2012 şi 382,1 milioane de lei în 2013. În 2014 profitul va fi mai mic cu cel puţin cu 12%”, susţin oamenii de ştiinţă.

Potrivit AŞM, ţinând cont de situaţia economică dificilă şi nivelul scăzut al capacităţii de plată a consumatorilor, este necesar de menţinut plus valoarea companiei la cel mult 20%. În urma calculelor, costul prognozat al energiei electrice procurate va fi de 3,964 miliarde de lei. Prin urmare, este necesară o majorare de tarif cu aproximativ 18,4%. „Drept argument fundamental promovat de solicitanţii majorării tarifelor se prezintă devalorizarea leului, cu scoaterea în afara parantezelor (uitării) faptului diminuării costului de procurare a gazelor naturale. În perioada precedentă (2006-2011), ca argument principal privind necesitatea de a majora tarifele se enunţa fenomenul de creştere a costului gazelor naturale. În caz că vom lua în considerare ambii aceşti factori obţinem rata de evoluţie a tarifului (RET) pentru anul 2015 la nivel de: 103,82%. Dacă se respectă aceste reguli, reiese că indicele argumentat de creştere a tarifului la energia electrică în anul 2015 ar fi o creştere a tarifului de circa 3,8%, adică acesta ar trebui să fie de 1,64 lei/kWh”, consideră reprezentanţii Institutului de Energetică.

Astfel, a fost subliniată tendinţa de diminuare a costului energiei electrice a producătorilor autohton ca urmare a micşorării preţului mediu de procurare a gazelor naturale de la 400,47 până la 259,96 USD /1000 m3, deci, de 1,54 ori. „Aceasta ar trebui să conducă la diminuarea proporţională a preţului energiei electrice procurată de la producători şi importatori. În viziunea noastră, ar trebui de căutat soluţii de a asigura reducerea costului serviciului de transport, inclusiv a energiei electrice importate şi produse de producătorii autohtoni în funcţie de evoluţia preţului de procurare a gazelor naturale. Considerăm, că la o abordare consolidată între principalii actori din sectorul energetic ar fi posibil ca majorarea tarifului să nu depăşească 15%”, mai menţionează AŞM .

Cercetările efectuate arată clar că există o interacţiune strânsă între nivelul tarifului şi indicatorii macroeconomici ai economiei, sferei sociale, a sectorului energetic în sine şi a tuturor întreprinderilor energetice din Republica Moldova. „Ca probe pot servi scăderea PIB-ului Republicii Moldova aproximativ de 2 ori în perioada 1997-2002, ca rezultat al majorării duble a tarifelor la gaze naturale faţă de costurile de cumpărare în perioada 1993-1994, precum şi creşterea triplă a tarifelor la energie electrică în perioada 1998-2000 şi mai mult de 4-10 ori a tarifelor la energie termică în perioada 1997-2000”, explică autorii studiului.

Cercetărorii susţin că este de datoria tuturor organelor cu abilităţi de decizie să ia o poziţie corectă faţă de stabilirea tarifelor „Ar fi cazul ca ANRE să revadă metodologia de calcul a tarifelor şi să introducă tarife sociale,cum este în România, de exemplu. Să existe, cel puţin, trei nivele de consumuri, astfel încât consumatorii vulnerabili să nu fie lipsiţi de acest produs şi, totodată, să poată achita facturile”, recomandă reprezentanţii Academiei de Ştiinţe.

Amintim că energia electrică s-a scumpit cu 37%, tariful perceput de Gas Natural Fenosa majorându-se de la 1,58 de lei per kWh la 2,15 lei/kWh. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite